1. [DEX '09] PREZBITERIU, prezbiterii, s. n. 1. Locuința unui preot paroh (catolic). 2. Parte a unei biserici creștine, între naos și altar, unde stau clericii în timpul oficierii slujbei religioase. 3. Sfatul preoților unei comunități creștine; (la protestanți) corporație aflată în fruntea unei comunități bisericești. – Din lat. presbyterium.
2. [MDA2] prezbiteriu sn [At: NEGULICI / V: prezbiter / S și: ~esb~ / Pl: ~ii / E: lat presbyterium, fr presbytère] 1 Casă parohială catolică. 2 (Îvr) Parte a unei biserici creștine între naos și altar unde stau clericii în timpul slujbei religioase. 3 (Înv) Sfat al preoților unei comunități creștine. 4 Corporație aflată în fruntea unei comunități bisericești protestante.
3. [DEX '98] PREZBITERIU, prezbiterii, s. n. Locuința unui preot paroh (catolic). – Din lat. presbyterium.
4. [DLRLC] PREZBITERIU, prezbiterii, s. n. 1. (În biserica veche) Sfatul prezbiterilor unei comunități creștine. 2. (La catolici) Casa în care locuiește preotul paroh; casă parohială. Alăturea cu aceasta era un locșor îngust pe care s-a construit în urmă prezbiteriul actual. ALECSANDRI, S. 16.
5. [DN] PREZBITERIU s.n. 1. Partea bisericii dintre altar și naos. 2. Casă parohială. 3. Consiliu eparhial în biserica ortodoxă. [Pron. -riu. / cf. fr. presbytère, lat. bis. presbyterium].
6. [MDN '00] PREZBITERIU s. n. 1. sfatul prezbiterilor. 2. casă parohială (catolică). (< lat. presbyterium)
7. [Scriban] *prezbitériŭ n. (lat. presbytérium, vgr. -érion). Rar. Casa preutuluĭ.
8. [MDA2] prezbiter2 sn vz prezbiteriu
9. [Șăineanu, ed. VI] presbiteriu n. casa preotului parohiei.
10. [DOOM 3] prezbiteriu [riu pron. rĭu] s. n., art. prezbiteriul; pl. prezbiterii, art. prezbiteriile (desp. -ri-i-)
11. [DOOM 2] prezbiteriu [riu pron. rĭu] s. n., art. prezbiteriul; pl. prezbiterii, art. prezbiteriile (-ri-i-)
12. [D.Religios] prezbiteriu, prezbiterii s. n. 1. Casă parohială (catolică). 2. (Înv.) Parte a unei biserici creștine (între naos și altar) unde stau clericii în timpul oficierii slujbelor religioase. 3. (Înv.) Sfatul preoților unei comunități creștine; (la protestanți) corporație aflată în fruntea unei comunități bisericești. [Var.: prezbiter2 s. n.] – Din fr. presbytère, lat. presbyterium.
13. [D.Religios] prezbiter2 s. n. v. prezbiteriu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL