1. [DEX '09] PREPOZITIV, -Ă, prepozitivi, -e, adj. (Despre un cuvânt, o particulă) Care se pune înaintea altui cuvânt. – Din fr. prépositif.
2. [MDA2] prepozitiv, ~ă a [At: BARCIANU / Pl: ~i, ~e / E: fr prépositif] (Grm; rar; d. cuvinte și particule) 1 Proclitic. 2 Care se folosește ca prepoziție.
3. [DN] PREPOZITIV, -Ă adj. (Despre un cuvînt, o particulă) Care se pune înaintea altui cuvînt. [< fr. prépositif].
4. [MDN '00] PREPOZITIV, -Ă adj. (despre un cuvânt, o particulă. 1. proclitic. 2. care se folosește ca prepoziție. (< fr. prépositif)
5. [Șăineanu, ed. VI] prepozitiv a. 1. de natura prepozițiunilor: a din amiros e o particulă prepozitivă; 2. protetic: articolul românesc e prepozitiv înaintea numelor proprii masculine.
6. [Scriban] *prepozitív, -ă adj. (lat. praepositivus, d. prae, înainte, și positivus. V. pozitiv). Gram. Care se pune înainte: în cele maĭ multe limbĭ articulu e prepozitiv, pe cînd în cea românească e postpozitiv; pre- din pre-fac e un afix prepozitiv (V. protetic). Prepozițional.
7. [Scriban] *prepoziționál, -ă adj. (după prepozițiune. Cp. cu adițional). Gram. Relativ la prepozițiune. Genitivu saŭ dativu prepozițional, acel format cu de saŭ la, ca: ministeru de justiție, am dat apă la găinĭ îld. ministru justițiiĭ, am dat apă găinilor. Locuțiune prepozițională care ține loc de prepozițiune (ca de-a lungu). – Se zice și prepozitiv. V. conjuncțional.
8. [DOOM 3] prepozitiv adj. m., pl. prepozitivi; f. prepozitivă, pl. prepozitive
9. [DOOM 2] prepozitiv adj. m., pl. prepozitivi; f. prepozitivă, pl. prepozitive
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL