1. [DEX '09] PREFĂCĂTURĂ, prefăcături, s. f. (Rar) 1. Prefacere. 2. Prefăcătorie. – Preface + suf. -ătură.
2. [MDA2] prefăcătură sf [At: CONACHI, P. 221 / V: (îrg) prif~ / Pl: ~ri / E: preface + -ătură] (Înv) 1 Transformare. 2 Prefăcătorie.
3. [DLRLC] PREFĂCĂTURĂ, prefăcături, s. f. 1. (Învechit) Transformare, schimbare; evoluție, dezvoltare. Prefăcătura [limbii] adusă de ani și de trebuință, măsurată pe noima aplecărilor și a năravurilor neamurilor, e nesimțită la uz și la vedere. RUSSO, O. 75. Prefăcătorie. Acolo cu prefăcături, cu marghiolii și cu viclenii îl făcu de spuse cum are atîta stare. ISPIRESCU, L. 280. Gîndeai că, orbit de frumuseță și nuri, N-ai cerceta nici mustra a tale prefăcături. CONACHI, P. 221.
4. [MDA2] prifăcătură sf vz prefăcătură
5. [DOOM 3] prefăcătură (rar) s. f., g.-d. art. prefăcăturii; pl. prefăcături
6. [DOOM 2] prefăcătură (rar) s. f., g.-d. art. prefăcăturii; pl. prefăcături
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL