1. [DEX '09] PREDESTINARE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina și rezultatul ei. ♦ Existența unui destin al omenirii stabilit de voința divină. – V. predestina.
2. [MDA2] predestinare sf [At: CADE / Pl: ~nări / E: predestina] 1 Concepție teologică sau filozofică idealistă, potrivit căreia fiecare om ar avea destinul fixat de mai înainte de o forță naturală Si: (rar) predestinație (1), predeterminație (1). 2 Hotărâre dinainte a sorții cuiva de către o forță supranaturală Si: (rar) predestinație (2), predeterminație (2). 3 (Pex) Ceea ce îi este sortit cuiva, în bine sau în rău Si: destin, menire, soartă, ursită, (rar) predestinație (3), predeterminație (3), (înv) preursită. 4 Decidere a actelor de voință, anterioară acționării. 5 (Rar) Prezicere a destinului.
3. [DEX '98] PREDESTINARE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina și rezultatul ei; ceea ce i-ar fi cuiva dinainte hotărât de divinitate, de soartă; ursită, destin, soartă, predestinație. ♦ Doctrină potrivit căreia fiecare om ar avea fixat de mai înainte destinul său de către divinitate. – V. predestina.
4. [DLRLC] PREDESTINARE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina; concepție idealistă conform căreia fiecare om ar avea destinul lui fixat de mai înainte de o forță supranaturală.
5. [DN] PREDESTINARE s.f. 1. Acțiunea de a predestina; predestinație. 2. Concepție idealistă potrivit căreia fiecare om ar avea soarta lui, fixată dinainte de către o forță supranaturală. [< predestina].
6. [MDN '00] PREDESTINARE s. f. 1. acțiunea de a predestina; predestinație. 2. concepție teologică sau filozofică idealistă potrivit căreia destinul omului ar fi fixat de mai înainte de către o forță supranaturală. (< predestina)
7. [DEX '09] PREDESTINA, predestinez, vb. I. Tranz. A hotărî dinainte soarta cuiva; a sorti, a meni, a ursi; a decide dinainte o acțiune. – Din fr. prédestiner, lat. praedestinare.
8. [MDA2] predestina vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 173 / V: (înv) ~deșt~ / Pzi: ~nez, 3 și (înv) predestină / E: lat praedestinare, fr prédestiner] 1 (Subiectul este o forță supranaturală) A hotărî dinainte soarta cuiva Si: a meni, a predetermina (1), a sorti, a ursi. 2 A determina dinainte actele de voință Si: a predetermina (2). 3 A decide înainte de a acționa Si: a predetermina (3). 4 (Rar) A prezice destinul.
9. [MDA2] predeștina v vz predestina
10. [DEX '98] PREDESTINA, predestinez, vb. I. Tranz. (Despre divinitate, destin) A hotărî dinainte soarta cuiva; a sorti, a meni, a ursi. – Din fr. prédestiner, lat. praedestinare.
11. [DLRLC] PREDESTINA, predestinez, vb. I. Tranz. (Mai ales la participiu și la formarea diatezei pasive) A hotărî dinainte soarta cuiva; a sorti, a meni, a ursi. Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase Strofele predestinate urme multe să nu lase. MACEDONSKI, O. I 128.
12. [DN] PREDESTINA vb. I. tr. A hotărî dinainte soarta cuiva; a ursi, a sorti, a meni; a predetermina. [< fr. prédestiner, it. predestinare, lat. praedestinare].
13. [MDN '00] PREDESTINA vb. tr. a hotărî dinainte soarta cuiva; a ursi, a sorti; a predetermina. (< fr. prédestiner, lat. praedestinare)
14. [Șăineanu, ed. VI] predestinà v. 1. a destina dinainte (la fericire pe cei aleși); 2. a rezerva pentru ceva inevitabil.
15. [Scriban] *predestinațiúne f. (lat. prae-destinátio, -ónis). Destinare din ainte. În teologia catolică, destin imutabil pin care cineva va ajunge la raĭ saŭ la ĭad: Calvin a susținat predestinațiunea. – Și -áție și -áre.
16. [Scriban] *predestinéz v. tr. (lat. prae-déstino, -áre). Destinez din ainte, menesc, ursesc, hotărăsc soarta.
17. [DOOM 3] predestinare s. f., g.-d. art. predestinării; pl. predestinări
18. [DOOM 2] predestinare s. f., g.-d. art. predestinării; pl. predestinări
19. [DOOM 3] predestina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. predestinez, 3 predestinează; conj. prez. 1 sg. să predestinez, 3 să predestineze
20. [DOOM 2] predestina (a ~) vb., ind. prez. 3 predestinează
21. [D.Religios] predestinare, predestinări s. f. (În opoziție cu liberul arbitru) Concepție religioasă apărută în primele secole ale creștinismului și reluată de Reformă, potrivit căreia Dumnezeu a hotărât din veșnicie pe unii oameni la mântuire, iar pe alții la pieire; ursită, destin, soartă, predestinație. – Din predestina.
22. [DE] PREDESTINÁRE (< predestina) s. f. 1. Acțiunea de a predestina. 2. (În creștinism) Planul divin prin care oamenii sunt conduși, încă din clipa nașterii, unii spre mântuire, alții spre damnare, ceea ce este stabilit de Dumnezeu neputând fi în nici un fel schimbat sau evitat. Cel mai adesea, ideea de p. este asociată cu tradiția reformatoare calvinistă; deși ea a fost teoretizată anterior de apostolul Pavel, Augustin sau Toma d’Aquino, este prezentă și în alte religii, cel mai notabil în islam. Principalii susținători ai doctrinei teologice sunt Wycliff și Calvin.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL