1. [MDA2] prăvălat, ~ă a vz prăvălit
2. [DLRLC] PRĂVĂLAT, -Ă, prăvălați, -te, adj. 1. Răsturnat, prăvălit. Șterse mai întîi scîndura cu batista. Nu se lăți prăvălat pe spătar. El stătu drept și corect. C. PETRESCU, O. P. II 305. 2. (Despre un munte) Povîrnit, înclinat, abrupt. Mă urcai pe o culme prăvălată. MURNU, O. 162.
3. [DLRM] PRĂVĂLAT, -Ă, prăvălați, -te, adj. 1. Răsturnat, prăvălit. 2. (Despre un munte) Povîrnit, înclinat, abrupt. – Din prăvăla (= prăvăli).
4. [DEX '09] PRĂVĂLIT, -Ă, prăvăliți, -te, adj. Înclinat, răsturnat, rostogolit, prăbușit (peste ceva). ♦ Surpat, năruit, dărâmat. – V. prăvăli.
5. [MDA2] prăvălit, ~ă a [At: EMINESCU, O. I, 92 / V: (îrg) ~lat / Pl: ~iți, ~e / E: prăvăli] 1 Care a căzut cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare Si: prăbușit, răsturnat, rostogolit. 2 Dărâmat. 3 (D. ființe) Întins la pământ. 4 (D. ființe) Tolănit. 5 (Îrg; îf prăvălat) Abrupt. 6 (Îrg; îaf) Accidentat.
6. [DLRLC] PRĂVĂLIT, -Ă, prăvăliți, -te, adj. 1. Rostogolit pe un povîrniș, năpustit, precipitat la vale. (Poetic) Scînteie marea lină și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lume prăvălite. EMINESCU, O. I 63. ♦ (Despre stînci, corpuri mari) Răsturnat pe o parte sau de tot. Pe piatra prăvălită pun crucea drept pecete Sub candela ce arde în umbra unui colț. EMINESCU, O. I 92. ♦ (Despre maluri, ziduri etc.) Surpat, năruit, dărîmat. 2. (Despre ființe) Doborît, culcat la pămînt, trîntit; (despre dușmani) înfrînt, răpus.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL