1. [DEX '09] PRAȘCĂU, prașcăi, s. m. (Pop.) Băiețandru ștrengar și haimana. ♦ Om de nimic, ticălos; om imoral. – Et. nec.
2. [MDA2] prașcău sn [At: F (1885) / V: plăscău[1], plăș~, prăscău, prășcau, prăș~ / Pl: ? / E: nct] (Pop; dep) 1-2 Adolescent, băiețandru, flăcău, holtei etc. (ștrengar și haimana, destrăbălat). 3 Om de nimic, ticălos. 4 Om imoral, depravat, destrăbălat.
3. [DLRLC] PRAȘCĂU, prașcăi, s. m. (Popular și depreciativ) Flăcăiandru, adolescent. Ce-ar zice oamenii să afle că el se interesează de hîrjonelile prașcăilor. REBREANU, I. 36. Un prașcău însă care... văzu toată întîmplarea împroviză cîntecul. MARIAN, O. I 229. ♦ Om de nimic, ticălos. Fiind un înșălător și prașcău care nu mai avea margini... dumnezeu... l-a prefăcut într-o pasăre. MARIAN, O. II 134. Gospodarul strînge lucrurile de pe-afară, mai îndosindu-le din calea prașcăilor. ȘEZ. III 178.
4. [MDA2] plășcău sm vz prașcău
5. [MDA2] prăscău1 sm vz prașcău
6. [MDA2] prășcau sm vz prașcău
7. [MDA2] prășcău1 sm vz prașcău
8. [DRAM 2021] prașcắu, prașcăi, s.m. (pop.) Băiețandru, ștrengar. – Et. nec. (MDA).
9. [DRAM 2015] prașcău, prașcăi, s.m. – (pop.) Băiețandru, ștrengar. – Et. nec. (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL