1. [DEX '09] PRĂDĂCIUNE, prădăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Jefuire, prădare; hoție, furt. ♦ Înșelăciune care duce la ruinarea cuiva. – Prăda + suf. -ăciune. Cf. lat. praedatio, -onis.
2. [MDA2] prădăciune sf [At: SĂULESCU, HR. I, 234/2 / Pl: ~ni / E: prăda + -ăciune] (Îvp) 1 Jaf. 2 Hoție. 3 Exploatare. 4 Înșelăciune.
3. [DEX '98] PRĂDĂCIUNE, prădăciuni, s. f. (Pop.) Jefuire, prădare; hoție, furt. ♦ Înșelăciune care duce la ruinarea cuiva. – Prăda + suf. -ăciune. Cf. lat. praedatio, -onis.
4. [DLRLC] PRĂDĂCIUNE, prădăciuni, s. f. Jefuire, prădare, furt. Tabăra părea ațițată după lupte, prădăciuni și petreceri. SADOVEANU, O. I 165. Se adună însă mai mulți pentru prădăciune. REBREANU, R. I 85. ♦ Stoarcere de bani prin exploatare sau înșelăciune. Se gîndiseră flăcăii c-are să-i fure grecul, dar la așa prădăciune mîrșavă nu se așteptaseră. CONTEMPORANUL, VII 106.
5. [Șăineanu, ed. VI] prădăciune f. jaf însoțit de stricăciuni. [Lat. PRAEDATIONEM].
6. [Scriban] prădăcĭúne f. (d. prad saŭ lat. praedátio, -ónis). Jaf făcut de o trupă: prădăcĭunile Tătarilor în Moldova.
7. [DOOM 3] prădăciune (înv., pop.) s. f., g.-d. art. prădăciunii; pl. prădăciuni
8. [DOOM 2] prădăciune (înv., pop.) s. f., g.-d. art. prădăciunii; pl. prădăciuni
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL