1. [DEX '09] PRĂBUȘIRE, prăbușiri, s. f. Acțiunea de a (se) prăbuși și rezultatul ei; prăbușeală. ♦ Fig. Deznădejde, deprimare; p. ext. decădere. – V. prăbuși.
2. [MDA2] prăbușire sf [At: ALECSANDRI, T. 1573 / Pl: ~ri / E: prăbuși] 1 Rostogolire bruscă, cu violență, cu zgomot de la înălțime Si: năruire, prăvălire, surpare, (rar) prăbușeală. 2 (Glg) Desprindere a unei mase de roci de pe o pantă abruptă și deplasarea ei bruscă, de obicei sub acțiunea gravitației Si: surpătură. 3 (Fig) Decădere bruscă. 4 Curgere cu repeziciune a unei ape pe un loc abrupt. 5 Cădere de la înălțime a unei ape, formând o cascadă. 6 (Med) Scădere bruscă a tensiunii arteriale. 7 Îndreptare rapidă spre o anumită direcție. 8 (Îvr) Strivire. 9 (Buc) Scufundare. 10 (Fig) Faliment.
3. [DLRLC] PRĂBUȘIRE, prăbușiri, s. f. Acțiunea de a se prăbuși și rezultatul ei; cădere de la înălțime; năruire, surpare. Bozan simți o plesnitură în cap și durerea, părea alta decît aceea pe care a simțit-o în clipa prăbușirii cu podul rulant. SAHIA, N. 37. Se aude deodată o mare prăbușire de lemne între culise și vocea lui Ion strigînd: Valeu! m-am ucis! ALECSANDRI, T. 1573. ♦ Fig. Durere mare, deznădejde. Citește a doua oară [scrisoarea], pe figura lui se înscrie o mare prăbușire. BARANGA, I. 186.
4. [DEX '09] PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui; a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦ Refl. Fig. A avea o cădere psihică sau socială; a decădea. ♦ Refl. (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din sb. probušiti.
5. [MDA2] prăbuși [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~ăvu~ / Pzi: ~șesc, (rar) prăbuș / E: bg пробуша (ce)] 1 vr A cădea brusc, cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare rostogolindu-se, sfărâmându-se, distrugându-se, deteriorându-se, rănindu-se etc. Si: a se povârni, a se prăvăli, (reg) a se oroia. 2 vtf A face să cadă brusc, cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare. 3 vtf A doborî, a trânti la pământ. 4 vtf (Fig) A decădea în mod brusc. 5 vtf (D. ape) A curge cu repeziciune pe un loc abrupt. 6 vtf (D. ape) A cădea de la înălțime, formând o cascadă Si: a se prăvăli. 7 vtf (Med; d. tensiunea arterială) A scădea brusc. 8 vtf (Rar) A se repezi spre cineva sau asupra cuiva, încercând să-l doboare. 9-10 vtr A (se) îndrepta în goană într-o anumită direcție, la vale. 11 vt (Îvr) A călca în picioare Si: a strivi, a zdrobi. 12 vr (Buc) A se scufunda. 13-14 vtr (Fig) (A lua sau) a face să ia sfârșit.
6. [MDA2] prăvuși v vz prăbuși
7. [DEX '98] PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui, a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦ Refl. Fig. A decădea. ♦ (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din scr. probušiti.
8. [DLRLC] PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. A cădea brusc (și cu zgomot) de la o înălțime (relativ) mare (de obicei sfărîmîndu-se, distrugîndu-se); a se nărui, a se surpa. Mama devine palidă, gata să se prăbușească. SAHIA, N. 53. Și ei se luptă-n flăcări, s-azvîrl, se-neacă-n fum, Iar brazii cad pe dînșii aprinși, se prăbușește în capul lor tot codrul, dar nimeni nu gîndește La fugă. COȘBUC, P. I 158. ◊ Fig. Ceva se prăbuși, parcă, în inima mea și, în o clipă, mi se păru că am trăit o viață întreagă. HOGAȘ, M. N. 25. Cînd răsufla, aerul i se prăbușea în plămîni ca ceva tare și rece... ș-atunci îl apuca o tuse seacă, ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. ♦ Tranz. A face să cadă, a doborî. Străbat singur pădurea. O vijelie grea A prăbușit un uriaș stejar în calea mea. BENIUC, V. 20. ♦ (Despre ape) A se prăvăli de la înălțime, a curge pe un loc abrupt. Înăuntrul unor prăpăstii adînci, într-o lume masivă și grea de piatră, o șuviță de apă se prăbușește de pe stînci. BOGZA, C. O. 95. [Rinul] din nălțime în fund se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător. ALECSANDRI, O. 204.
9. [Șăineanu, ed. VI] prăbușì v. 1. a sucomba: greu se prăbușește c’un gemet de pe cal AL.; 2. a se surpa, a cădea în ruine: oricare înălțime sub cer se prăbușește AL. [V. busì].
10. [Scriban] prăbușésc v. tr. (sîrb. pro-bušiti, bg. pro-bušam, găuresc. V. bușesc). Mă surp, mă năruĭ, mă dărîm: pămîntu, zidu s’a prăbușit de ploaĭe. Cad cu greutate, mă arunc cu greutatea corpuluĭ: elefantu se prăbuși în groapă, sergentu luă steagu și se prăbuși în șanț.
11. [DOOM 3] prăbușire s. f., g.-d. art. prăbușirii; pl. prăbușiri
12. [DOOM 2] prăbușire s. f., g.-d. art. prăbușirii; pl. prăbușiri
13. [DOOM 3] prăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușesc, 3 sg. prăbușește, imperf. 1 prăbușeam; conj. prez. 1 sg. să prăbușesc, 3 să prăbușească
14. [DOOM 2] prăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușesc, imperf. 3 sg. prăbușea; conj. prez. 3 să prăbușească
15. [MDO] prăbuși (conj. prăbușească)
16. [DER] prăbuși (prăbușesc, prăbușit), vb. – 1. A se prăvăli, a da jos. – 2. A ruina, a demola. – 3. A trînti, a cufunda. Sb. probušiti, bg. probušam „a perfora” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 39). – Der. prăbușitură, s. f. (ruină; loc pietros).
17. [DE] QUID SI NUNC CAELUM RUAT? (lat.) ce-ar fi de s-ar prăbuși acum cerul? – Arian, „Anabasis”, I, 4. Solii celților, vestiți pentru neînfricarea lor, întrebați de Alexandru cel Mare dacă se tem de ceva, ar fi răspuns prin această întrebare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL