1. [MDA2] pozvolenie sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 284/29 / S și: posvolenie / Pl: ~ii / E: pn pozwolenie, rs позволение] (Îrg) Permisiune.
2. [Scriban] pozvolénie f. (rus. pozvolénie, pol. pozw-). L. V. Permisiune.
3. [DLRLV] POZVOLENIE s.f. (Mold.) Permisiune. Pozvolenie mi s-au dat pentru aceaea cu lucrurile tale: precum îmi va plăcea, așea mă voi sluji. CD 1698, 28r. Și domnii și-au luat pozvolenie să se întoarcă în țările lor. PSEUDO-AMIRAS; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST.; CD 1770, 33v. Etimologie: pol. pozwolenie, rus. pozvolenie. Vezi și pozvol, pozvoli, pozvolire. Cf. p o s l u ș a n i e (3), pozvol, pozvolire.
4. [DRAM 2021] pozvolénie, pozvolenii, s.f. (reg.) Acord, aprobare, consimțământ: „Cu vrerea Părintelui și cu pozvolenia Fiului și cu îndemnarea Sfântului Duhu s-au îndemnat această jupâneasă…” (Bârlea, 1909: 214; doc. din 1779). – Din rus. pozvolénie (Scriban).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL