1. [DEX '09] POSESIUNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posesie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis.
2. [MDA2] posesiune sf [At: VÎRNAV, F. M. I, 92v/3 / V: ~sesie / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr possession, lat possessio, -onis] 1 Posedare (1). 2 Drept al unei persoane de a folosi și de a dispune de un bun aflat în proprietate. 3 Stăpânire efectivă a unui lucru bun. 4 (Iuz; de obicei în construcții cu verbe ca „a da”, „a ține”, „a lua”) Arendă. 5 Țară slab dezvoltată aflată sub dominația unui stat și lipsită de drepturi economice, politice etc. Si: colonie. 6 (Înv; ccr; îf posesie) Proprietate (mai întinsă de pământ) Si: domeniu, moșie1. 7 (Înv; ccr; îaf) Fermă. 8 Posedare (5).
3. [DEX '98] POSESIUNE, posesiuni, s. f. 1. Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: posesie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis.
4. [DLRLC] POSESIUNE, posesiuni, s. f. (Și în forma posesie) 1. Drept de stăpînire asupra unui obiect. Intrare în posesiune. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A da (sau a lua, a ține) în posesie (sau în posesiune) = a da (a lua sau a ține) cu arendă. Primăvara iar vin [boierii] la țară, o dată cu cocostîrcii, dacă nu și-au dat moșiile în posesie. SP. POPESCU, M. G. 78. Spune-mi, mă rog, de mult ții moșia asta-n posesie? ALECSANDRI, T. 605. 2. (Mold., învechit) Moșie. Îți trebuia... moșii bune, posesii bune, castele bune și venituri bune. NEGRUZZI, S. III 288. 3. Colonie. Posesiunile britanice din Africa sudică. – Variantă: posesie s. f.
5. [DN] POSESIUNE s.f. 1. Drept de stăpînire asupra unui lucru. 2. Colonie, țară, teritoriu exploatat de o persoană sau de un stat. [Pron. -si-u-, var. posesie s.f. / cf. fr. possession, lat. possessio].
6. [MDN '00] POSESIUNE s. f. 1. faptul de a poseda (1); drept de stăpânire asupra unui lucru. 2. colonie1 (2). 3. delir în care bolnavul afirmă că în corpul său s-a instalat o altă ființă. (< fr. possession, lat. possessio)
7. [Șăineanu, ed. VI] posesiune f. 1. acțiunea de a poseda și lucrul posedat; 2. pl. pământuri posedate de o națiune: posesiunile engleze în Azia.
8. [Scriban] *posesiúne f. (lat. pos-séssio, -ónis. V. sesiune). Acțiunea de a poseda, de a stăpîni. Jur. Acțiunea de a poseda, pe un timp (cu chirie, în arendă): posesiunea nu implică numaĭ de cît proprietatea, dar poate deveni proprietate pin prescripțiune. Lucru posedat, maĭ ales pămînt: Algeria e o posesiune franceză.
9. [DEX '09] POSESIE s. f. v. posesiune.
10. [MDA2] posesie sf vz posesiune
11. [DN] POSESIE s.f. v. posesiune.
12. [Șăineanu, ed. VI] posèsie f. Mold. arendă: a luat în posesie chiar moșia asta AL. [Rus. POSESĬA (v. arendă)].
13. [Scriban] posésie f. (rus. posésiĭa, pol. posesya, d. lat. posséssio). Est. Arendă: a da saŭ a lua o moșie saŭ o vie în saŭ cu posesie.
14. [DOOM 3] posesiune (teritoriu) (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. posesiunii; pl. posesiuni
15. [DOOM 2] posesiune (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiunii; pl. posesiuni
16. [MDO] posesiune (i-u)
17. [DOOM 3] posesie (deținere) (desp. -si-e) s. f., art. posesia (desp. -si-a), g.-d. posesii, art. posesiei
18. [DOOM 2] *posesie (deținere) (-si-e) s. f., art. posesia (-si-a), g.-d. posesii, art. posesiei
19. [DAS] POSESIUNE. Subst. Posesiune, posedare, proprietate, stăpînire, deținere. Proprietate individuală; proprietate particulară; proprietate privată; proprietate colectivă; proprietate de stat; proprietate socialistă. Avere, avut, avuție, bunuri. Avere mobilă; avere imobilă; proprietate funciară. Posesiune ereditară, avere părintească, patrimoniu. Patrimoniu public, bun public, avut obștesc; avuție națională; patrimoniul statului. Posesor, proprietar, stăpîn, stăpînitor, deținător, patron. Clasă posedantă. Adj. Posedant (rar), stăpînitor. Proprietăresc, stăpînesc (rar). Vb. A poseda, a avea, a stăpîni, a avea în stăpînire, a deține. V. bogăție.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL