1. [MDA2] ponoslu sn [At: PSALT. HUR. 37r/24 / V: (reg) ~sclu / Pl: ~ri / E: pvb ponoslui] 1 (Îrg) Plângere. 2 (Îrg) Pâră. 3 (Reg; îe) A merge (sau a se duce ori a veni la cineva) pe ~ A se prezenta înaintea cuiva cu o plângere, o reclamație Si: a se jelui. 4 (Înv; îe) A pune (pe cineva) în ~ A învinui pe cineva. 5 (Înv) Defăimare. 6 (Înv) Rușine.
2. [DLRLC] PONOSLU, ponosluri, s. n. (Învechit și regional) Pîră, reclamație. I-a venit odată un ponoslu (pîră) că mai multe animale au purtare rea. MARIAN, INS. 412.
3. [DLRM] PONOSLU, ponosluri, s. n. (Înv. și reg.) Pîră, reclamație. – Postverbal al lui ponoslui.
4. [Scriban] ponóslu n., pl. urĭ (d. ponosluĭesc). Est. Vechĭ. Mustrare.
5. [MDA2] ponosclu sn vz ponoslu
6. [Scriban] ponós n., pl. oase (vsl. po-nósŭ, dezonoare, rușine, sîrb. ponos, mîndrie, rus. ponös, oprobriŭ, ceh. ponos, plîngere; ung. panasz, plîngere. V. pri-nos). Fam. Nume răŭ: a scoate cuĭva ponos. Defect: acest om are multe ponoase. A duce saŭ a trage ponosu saŭ ponoasele, a suferi, a îndura: tu să facĭ, și eŭ să duc ponosu? – Vechĭ și ponóslu (d. ponosluĭesc, după maslu, măsluĭesc).
7. [DLRLV] PONOSLU s.n. (Mold., Trans. SV) Plîngere, reclamație. A: Ai mersu ponoslu de la Pătru-Vodă la craiul leșescu. URECHE; cf. M. COSTIN, N. COSTIN. C: Înmulțindu-și ucenicii, fu ponoslul grecilor spre jidovi N. TEST. (1648). Etimologie: ponoslui. Vezi și ponoslui. Cf. d a v a.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL