1. [Scriban] póñină, V. pomină.
2. [Scriban] pómină f., pl. inuzitat ĭ (bg. pómĭen, amintire, pomană). Munt. Fam. Amintire neuĭtată, pomenire deasă (numaĭ în locuțiunĭ): acea beție a rămas de pomină, a mers pomina despre beția ceĭa, aceleĭ bețiĭ ĭ-a mers pomina. Cov. (pop. póñină). Femeĭe foarte frumoasă: se tot uĭtă’n oglindă pár’c’ar fi cine știe ce pomină! – În Ml. pómilă, veste aflată de toțĭ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL