1. [MDA2] pomciș, ~ă a, av vz ponciș
2. [Scriban] pomcíș, V. ponciș.
3. [DEX '09] PONCIȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș.
4. [MDA2] ponciș, ~ă [At: VARLAAM, C. 163 / V: (înv) pomc~ / Pl: ~i, ~e / E: ponc + -iș] 1-2 a (Reg; d. terenuri, suprafețe etc.) (Puternic) înclinat. 3 sn (Buc) Povârniș. 4 a (Înv) Strâmb. 5 av (Pop) De-a curmezișul. 6 av (Înv; pex) Din sens opus. 7 av (Înv; pex) Împotrivă. 8 av (Înv; fig) Ostil. 9-10 av, sf (Îe) A se pune ~ sau a sta în ~, a sta de-a ~ul A se opune. 11 av (Îe) A spune (sau a vorbi) ~ A se exprima direct, fară a menaja pe interlocutor. 12 av (Reg; îe) A da (cuiva) ~ A înghionti pe cineva. 13 a (Reg; d. ochi, privire) Sașiu. 14 av (Pop; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cruciș. 15 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cu ciudă. 16 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a căuta”, „a se uita”, „a privi” etc.) Cu răutate. 17 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cu dușmănie. 18 s (Mun) Număr cinci la unele numărători la jocurile de copii.
5. [DEX '98] PONCIȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) Încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără a menaja pe interlocutor. II. Adv. 1. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș.
6. [DLRLC] PONCIȘ1 adv. 1. (În construcție cu verbe ca «a se uita», «a privi» etc.) Cruciș, chiorîș, sașiu; fig. cu ciudă, cu dușmănie. Pe la rudele mele din oraș nici nu mă gîndesc să trec. Știu ce s-ar întîmpla dacă m-aș duce, – s-ar uita fiecare ponciș la mine. STANCU, D. 360. Apoi, baba, privindu-l ponciș, răstoarnă mămăliga cu aburi pe mescioara rotundă. DUNĂREANU, CH. 86. 2. De-a curmezișul, în curmeziș, pieziș. Cu bastonul amenințînd ponciș ochii trecătorilor, îl cercetă... din tălpi pînă-n creștet. C. PETRESCU, A. R. 15. Și vodă frîul l-a smuncit Și-apoi cu frîul a lovit Ponciș în ochi fugarul. COȘBUC, P. I 197. Casa era o adevărată fortăreață... Din pridvor, la dreapta și la stînga, porneau ponciș două meterezuri prin zid. GHICA, S. 264. 3. În contra, împotrivă. Toată vorba era ponciș; îi căuta curat nod în papură. CONTEMPORANUL, VI 103. ◊ (Substantivat, în expr.) De-a poncișul = în contra, împotrivă. Cătînd la spăzi tăișul, Cu toată lumea largă sta Sînger de-a poncișul. COȘBUC, P. II 177.
7. [DLRLC] PONCIȘ2, -Ă, ponciși, -e, adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu, zbanghiu. În camion, zgribulit sub o manta soldățească, Ion Spînu tremura de spaimă, uitîndu-se, cu ochii lui ponciși, cînd la un jandarm, cînd la altul. CAMILAR, N. I 236. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, pieziș, abrupt, repede. A se acățăra ca o mîță pe un pom, pe un deal ponciș sau pe o stîncă înaltă. MARIAN, O. I 151. Casele... sînt destul de nalte, de obicei așezate în mijlocul curții, cu acopereminte ascuțite și poncișe. ȘEZ. XII 4.
8. [Șăineanu, ed. VI] ponciș adv. pieziș: a se uita ponciș. [V. ponci].
9. [Scriban] poncíș adv. (d. ponc). Peziș, strîmb: haĭnă croită ponciș, mergea ponciș spre deal. Cruciș, încrucișat: a te uĭta ponciș. La Dos. pomciș. V. chĭondorîș, diagonal, veref.
10. [DOOM 3] ponciș (reg.) adj. m., pl. ponciși; f. poncișă, art. poncișa, pl. poncișe
11. [DOOM 2] ponciș (reg.) adj. m., pl. ponciși; f. poncișă, art. poncișa, pl. poncișe
12. [Argou] a se uita chiorâș / ponciș (la cineva) expr. a avea / a simți o antipatie puternică (față de cineva).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL