1. [DEX '09] PĂLIMAR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.
2. [MDA2] pălimar2 sm vz pălămar1
3. [MDA2] pălimar1 snm [At: BIBLIA (1688) 2471/58 / V: (înv) pal~, pălămar, polemar, pol~, polinar / Pl: ~e, ~i / E: nct] 1 Par1 folosit de obicei ca element de susținere în construcția caselor țărănești. 2 (Spc) Fiecare dintre stâlpii care mărginesc pridvorul sau prispa caselor țărănești, susținând partea corespunzătoare a acoperișului. 3 (Reg) Stâlp de telegraf. 4 (Ban) Țăruș de care se leagă un animal. 5 (Mun; Olt) Cumpănă la fântână. 6 Împrejmuire de scânduri la prispa sau la pridvorul unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc. Vz balustradă, grilaj, parmaclâc. 7 (Înv) Întăritură de scânduri la o cetate. 8 Cerdac. 9 Foișor. 10 Balcon. 11 (Reg) Acoperiș oblic care apără de ploi, de zăpadă etc. treptele de la intrare, la casele țărănești fără pridvor. 12 (Reg) Șopron. 13 (Trs; Mol) Îngrăditură acoperită, lângă strungă, folosită de ciobani când mulg oile. 14 (Reg) Corlată. 15 (Reg) Targă de transportat răniții. 16 (Reg; csc) Paie rezultate de la treierat. 17 (Reg) Cablu întins de-a curmezișul unui râu, de care se ține podul plutitor.
4. [DLRLC] PĂLIMAR2, pălimare, s. n. 1. Împrejmuire de scînduri la prispa unei case țărănești sau a unei construcții în stil romînesc vechi; partea de scînduri a pridvorului; parmaclîc, balustradă (la un balcon). Se răzimă cu coatele de pălimar și rămase multă vreme așa, cu privirea spre lac. STĂNOIU, C. I. 93. Unele case au pe marginea prispei un pălimar de scînduri, înalt de 50-70 cm. La TDRG. Bătrînii prieteni se așezară pe pălimar. CARAGIALE, S. 83. ♦ Stîlp de pridvor sau de prispă care susține streașină acoperișului. 2. Pridvor, cerdac, foișor. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Împăratul... se urcă cu dînșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. id. ib. 211. 3. (Învechit) întăritură, parapet. Cetățuia Brăilei era închisă cu un zid gros și întărit cu pălimare de pari. BĂLCESCU, O. II 59.
5. [DLRLC] PĂLIMAR3, pălimare, s. n. Funie groasă; odgon, parîmă.
6. [Șăineanu, ed. VI] pălimar n. stâlp, balustradă: se urcă în pălimarul unui turn ISP. [Origină necunoscută].
7. [Scriban] 3) pălimár n., pl. e (cp. cu palimac). Vest. Stîlp de pridvor. Balustradă, parmaclîc (V. calindru). Ceardac. – În est vechĭ și polimar (pop. polimarĭ): și ĭeșind în polimarĭ la curțile domneștĭ, aŭ auzit un glas strigînd (Nec. 2, 181). În Olt. Trans. polimar, maĭ vechĭ polemar, comarnic, adăpost de muls oile la stînă. V. plimb 1 și manicurent.
8. [MDA2] palimar3 sn vz pălimar1
9. [MDA2] pălămar3 sn vz pălimar1
10. [MDA2] polemar sn vz pălimar1
11. [MDA2] polimar3 sn vz pălimar1
12. [MDA2] polinar sn vz pălimar1
13. [Scriban] polemár, V. pălimar 3.
14. [Scriban] polimár, V. pălimar 3.
15. [DOOM 3] pălimar s. n., pl. pălimare
16. [DOOM 2] pălimar s. n., pl. pălimare
17. [MDO] pălimar
18. [DER] pălimar (pălimare), s. n. – 1. Balcon, foișor. – 2. Balustradă, parmalîc. – 3. Balustru. – Var. (înv.) polimar, (Munt.) palimac. Ngr. πολυμερής „multilateral”, din cauza orientării sale în diferite direcții. Forma primitivă, polimar, a fost asimilată cu pălămar „frînghie” și „paracliser”. Sec. XVIII.
19. [DAR] pălimar, pălimare, s.n. (înv. și reg.) 1. par, stâlp. 2. bârnă, grindă, cumpănă (la fântână). 3. țăruș, pripon. 4. împrejmuire de scânduri la prispa sau pridvorul casei țărănești; balustradă, parmaclâc, grilaj. 5. (înv.) întăritură, parapet. 6. cerdac, pridvor, foișor, balcon. 7. (reg.) acoperiș oblic care apără de ploi și zăpadă treptele intrării la o casă. 8. (reg.) șopron. 9. (reg.) îngrăditură la strunga oilor. 10. (reg.) corlată. 11. (reg.) targă. 12. (reg.; cu sens colectiv) paie rezultate de la treierat. 13. (reg.) cablu întins de-a curmezișul râului de care se ține podul plutitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL