1. [DEX '09] POLEIRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a (se) polei2 și rezultatul ei; poleit1. – V. polei2.
2. [MDA2] poleire sf [At: MAIOR, IST. 158/9 / V: (înv) ~li~ / Pl: ~ri / E: polei4] 1 Acoperire (a unor obiecte) cu un strat de aur, argint în scopul înfrumusețării sau protejării lor Si: poleială (1), poleit1 (1), poleitură (1). 2 Șlefuire fină a pieselor de metal. 3 (Reg) Acoperire cu var a unor vase de aramă. 4 Învelire în foiță subțire de staniol, hârtie colorată. 5 (Fig) Cizelare. 6 (Fig) Dezvoltare. 7 (Fig) Prezentare a unor fapte, împrejurări, idei etc. într-o lumină favorabilă. 8 (Fig) Învelire în lumină aurie, argintie. 9 (Fig) Strălucire. 10 (Fig) Evoluție. 11 (Fig) Civilizație.
3. [DLRLC] POLEIRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a polei. 1. Suflare cu aur sau cu argint. 2. Șlefuire; fig. cizelare, înfrumusețare, perfecționare.
4. [DEX '09] POLEI2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
5. [MDA2] polei4 [At: (a. 1654) GCR I, 173/7 / V: (îrg) ~lii, (înv) ~li / Pzi: ~esc, (înv) polei / E: slv полиѣти] 1 vt (Cu determinările „cu aur”, „cu argint”) A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau argint cu scopul înfrumusețării sau protejării lor. 2 vt (Reg) A acoperi vasele de aramă cu var. 3 vt A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată. 4-5 vtr (Fig) A (se) cizela. 6-7 vtr (Fig) A (se) dezvolta. 8 vt (Fig) A prezenta o situație, o idee, un aspect etc. într-o lumină mai favorabilă. 9-10 vtrp A (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. 11-12 vtr (A face să strălucească sau) a străluci.
6. [MDA2] poli-2 [At: ALEXI, W. / E: fr poly-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Mai mulți. 2 Multiplu.
7. [MDA2] poli1 v vz polei4
8. [MDA2] polii v vz polei4
9. [MDA2] polire sf vz poleire
10. [DLRLC] POLEI 2, poleiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi (un material sau un obiect) cu un strat subțire de aur sau de argint, a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hîrtie colorată etc. (Mai ales în metafore și comparații) Moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. 2. Fig. A îmbrăca într-o lumină aurie sau argintie, a da un luciu strălucitor, a face să strălucească. Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76. Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44. Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. ◊ Refl. Cînd prindeau a se polei vîrfurile trestiilor... bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61. Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92. ♦ A înfrumuseța, uneori nemotivat, o situație, un aspect, o idee. A polei realitatea.
11. [Șăineanu, ed. VI] poleì v. 1. a lustrui; 2. a acoperi cu un strat de metal lucitor: s’o poleiască cu aur; 3. fig. a împodobi, a sclivisi. [Lat. POLIRE, printr’un intermediar slav].
12. [Scriban] poleĭésc v. tr. (vsl. po-lĭeĭon, revărs, politi, a revărsa. V. leit). Acoper cu poleĭală, cu văpsea aurie saŭ argintie: a polei cu aur, cu argint. Fig. Cĭoplesc, civilizez: acest om s’a poleit pin lume.
13. [DOOM 3] poleire s. f., g.-d. art. poleirii; pl. poleiri
14. [DOOM 2] poleire s. f., g.-d. art. poleirii; pl. poleiri
15. [DOOM 3] polei1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, 3 sg. poleiește, imperf. 1 poleiam; conj. prez. 1 sg. să poleiesc, 3 să poleiască
16. [DOOM 2] polei2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, imperf. 3 sg. poleia; conj. prez. 3 să poleiască
17. [MDO] polei (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, conj. poleiască)
18. [IVO-III] poleiesc, -eiască 3 conj., -eiam 1 imp.
19. [DER] polei (poleiesc, poleit), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subțire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. Sl. polijati „a risipi” (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. Cf. lei. – Der. poleială, s. f. (aurire; lustru superficial; foiță de metal, strălucire); poleitor, s. m. (cel care poleiește); poleitură, s. f. (poleire; obiect poleit); polei, s. n. (strat subțire de gheață), cf. sl. polediti sę „a se acoperi cu polei” și polegniță.
20. [Argou] polei, poleiesc v. t. (intl.) a aresta, a închide.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL