1. [MDA2] pohlibuitură sf [At: (a. 1701) FN 93 / Pl: ~ri / E: pohlibui + -tură] (Îvr, dep) Lingușeală.
2. [DLRLV] POHLIBUITURĂ s.f. (ȚR) Lingușeală. Otomanul, îmblinzit cu niște pohlibuituri a unor marghioli. FN. Etimologie: pohlibui + suf. -tură. Vezi și pohlibui, pohlibuitor. Cf. șuteală, șutilire.
3. [DAR] pohlibuitură, pohlibuituri, s.f. (înv.; deprec.) lingușeală.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL