1. [MDA2] pohlibuitor sm [At: URECHE, ap. LET. I, 154/18 / V: (înv) ~iu / P: ~bu-i~ / Pl: ~i / E: pohlibui + -tor] (Îvr; dep) 1 Lingușitor. 2 Clevetitor.
2. [MDA2] pohlibuitoriu sm vz pohlibuitor
3. [DLRLV] POHLIBUITOR s.m. (Mold.) Lingău, lingușitor. Pururea tinerii se pleacă si cred cuvintele cele rele a pohlibuitorilor. URECHE; cf. M. COSTIN. Etimologie: pohlibui + suf. -lor. Vezi și pohlibui, pohlibuitură. Cf. a m ă g u l i t o r, ș u t i l i t o r.
4. [DAR] pohlibuitor, pohlibuitori, s.m. (înv.; deprec.) lingău, lingușitor; clevetitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL