1. [DEX '09] POFTORIRE, poftoriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație; insistență. – V. poftori.
2. [MDA2] poftorire sf [At: MAIOR, IST. 150/32 / Pl: ~ri / E: poftori] (Înv) 1 Revenire cu multă insistență asupra unui lucru făcut, spus etc. Si: repetare. 2 Reînnoire. 3 Reamintire. 4 Insistență.
3. [DLRLC] POFTORIRE, poftoriri, s. f. (Învechit) Acțiunea de a poftori și rezultatul ei; invitație, insistență. Numai gîndindu-se ca să deschiză tronul ce-i fusese lăsat în păstrare și rugat cu poftorire ca să nu se atingă de dînsul, se îngrozea. ISPIRESCU, U. 97. După o poftorire în trei rînduri cu tunul, n-au văzut nici un sămn de întoarcerea acestora. DRĂGHICI, R. 292.
4. [Șăineanu, ed. VI] poftorire f. repețire: rugat cu poftorire să nu s’atingă de dânsul ISP.
5. [DEX '09] POFTORI, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti.
6. [MDA2] poftori vt [At: URECHE, L. 101 / V: poht~ / Pzi: ~resc / E: slv повъторити] 1 (Fșa) A reveni insistent asupra unui lucru făcut, spus etc. 2 (Fșa) A face, a spune etc. încă o dată Si: a repeta. 3 (Fșa) A reînnoi. 4 (Fșa) A reaminti. 5 (Fșa) A insista. 6 (Pcf) A pofti (11). 7 (Pcf) A ruga.
7. [MDA2] pohtori v vz poftori
8. [DLRLC] POFTORI, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A repeta, a reaminti. Și astfel, poftorindu-și unele ca acestea... ajunge la curtea împărătească. ISPIRESCU, L. 219. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). Cucoană Caliopi, îți poftoresc s-ajungi din maioreasă, ghinărăreasă. ALECSANDRI, T. 981. 3. A ruga pe cineva (ceva); a pofti (4). Îi scrisesem un ravaș în care o poftoream ca să se îndure de flacăra unui muritor. ALECSANDRI, T. 1699.
9. [Șăineanu, ed. VI] poftorì v. a repeta: nu trebue a poftori omului înțelept cuvinte înțelepte. [Slav. POVŬTORITI (din VŬTORYĬ, al doilea)].
10. [Scriban] poftorésc v. tr. (vsl. po-vŭtoriti, a repeta, d. vŭtoryĭ, al doilea; sîrb. povtoriti). Vechĭ. Rar. Repet.
11. [DOOM 3] poftorire (înv.) s. f., g.-d. art. poftoririi; pl. poftoriri
12. [DOOM 2] poftorire (înv.) s. f., g.-d. art. poftoririi; pl. poftoriri
13. [DOOM 3] poftori (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftoresc, 3 sg. poftorește, imperf. 1 poftoream; conj. prez. 1 sg. să poftoresc, 3 să poftorească
14. [DOOM 2] poftori (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftoresc, imperf. 3 sg. poftorea; conj. prez. 3 să poftorească
15. [DER] poftori (poftoresc, poftorit), vb. – 1. A repeta. – 2. A pisălogi. Sl. povŭtoriti, din vŭtoryĭ „secund” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 272), cf. ftori. Înv.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL