1. [MDA2] podvig sn [At: VARLAAM, C. 367 / V: ~vic, ~toig (Pl ~igi, ~e) smn, potv~ / Pl: ~uri / E: slv подвигъ] 1 (Înv) Penitență. 2 (Îdt) Cingătoare pe care o poartă călugării.
2. [Scriban] podvíg n., pl. urĭ (vsl. po-dvĭgŭ, luptă, întrecere). L. V. Canon, chin, suferință, mortificare (a unuĭ sfînt, a unuĭ pustnic, a unuĭ păcătos).
3. [MDA2] podvic sn vz podvig
4. [MDA2] potoig smn vz podvig
5. [MDA2] potvig sn vz podvig
6. [DER] podvig (-guri), s. n. – Penitență, mortificare. Sl. podvigŭ „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 37). – Der. podvigui, vb. refl. (a se mortifica).
7. [DAR] podvig, podviguri, s.n. (înv.) 1. pedeapsă (în post și rugăciuni) impusă de preot după spovedanie; canon, penitență. 2. cingătoare purtată de călugări.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL