1. [MDA2] pocita vt [At: LM / Pzi: ~tez / E: drr pocitanie cf pocitură] (Mtp; reg) A urâți.
2. [DEX '09] POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
3. [DEX '09] POSTĂ s. f. v. poștă1.
4. [DEX '09] POȘTĂ1, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor etc.; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Transport de corespondență; corespondență. ◊ Poșta redacției = rubrică într-un periodic, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, zvonuri etc.; a bârfi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc special amenajat pe parcursul unui drum, unde se găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal folosit doar la transportul cu poștalionul sau călare. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga mult. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počta.
5. [DEX '09] POȘTIE2 s. f. poștă1.
6. [MDA2] pocit2, ~ă [At: BELDIMAN, E. 6/23 / V: (reg) potcit / Pl: ~iți, ~e / E: poci1] 1-2 smf, a (Persoană) care are un aspect fizic dezagreabil, urât, respingător, din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc. 3 a (D. oameni) Desfigurat. 4 a Burlesc. 5 sf (Mtp) Duh rău care pocește1 (1) pe oameni. 6 a (D. lucruri, fenomene, manifestări) Care se abate de la ceea ce este normal, firesc, bun. 7-8 a (D. lucruri) (Care are sau) care capătă un aspect denaturat, deformat, urât. 9 a (D. lucruri) Ciudat. 10 a (D. lucruri) Caraghios. 11 a (Mtp) Care aduce nenorocire Si: funest, nefast. 12 a (Mtp) Care este plin de nenorociri, de ghinioane. 13 a (Pex) Supărător. 14 a (Fig) Rău. 15-16 a, av (Fam; îe) A avea gură ~ă (sau a fi ~ la gură) A prevesti lucruri neplăcute.
7. [MDA2] pocit1 sn [At: H X, 360 / Pl: ~uri / E: poci1] (Pop) 1 Poceală (3). 2 Epilepsie.
8. [MDA2] pocit3, ~ă a [At: ȘEZ II, 42 / Pl: ~iți, ~e / E: poci2] 1 (Reg; d. teren) Împrejmuit cu pocii1 (2). 2 (D. vița de vie sau alte plante agățătoare) Arăcit.
9. [MDA2] pocită sf vz poștă1
10. [MDA2] postă2 sf vz poștă1
11. [MDA2] poștă4 sf [At: ARVINTE, TERM. 162 / Pl: ~te / E: ger Posten „santinelă”] (Reg) Persoană care supraveghează de pe marginea ulucului desfășurarea muncii de transportare a lemnului tăiat.
12. [MDA2] poștă3 sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~te / E: ger Pfosten] (Reg) 1 Scândură groasă. 2 Ramă de lemn a ușii. 3 Buștean mai lung din corpul unei plute, de care se leagă cu sârmă pluta care urmează.
13. [MDA2] poștă2 sf [At: CIHAC, GL. / V: (reg) ~tie / Pl: ~te / E: mg posta] (Reg) Poș2 (1).
14. [MDA2] poștă1 sf [At: (a. 1790) IORGA, S. D. VIII, 110 / V: (îrg) postie[1] (înv) pocită, postă / Pl: ~te, (rar) ~ti / E: rs почта, ger Post, mg posta, fr poste] 1 (Înv) Serviciu de transport pentru călători și corespondență, folosit mai ales înainte de introducerea căilor ferate Si: (îrg) olac. 2 Instituție publică specializată în transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor etc. 3 Clădire, sediu al poștei (2). 4-6 (Îla) De ~ Poștal (1-3). 7 (Înv; îs) Căruță de ~ Poștalion (2), mai ales pentru corespondență. 8 (Înv; spc) Loc special amenajat pe parcursul unui drum, unde se găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb și unde se putea asigura odihna călătorilor. 9 Unitate de măsură de lungime din trecut care a variat în timp și după regiuni între cca 10 și cca 22 de km. 10 (Pgn) Distanță foarte mare. 11-12 (Îlav) (Cale) de-o ~ sau de la o ~ (De) la o distanță relativ mare. 13-14 (Îal) (De sau) până departe. 15 (Înv) Poștalion (2). 16 (Reg; îe) A se duce cu ~ta nemțească A merge pe jos. 17 (Îs) Cal de ~ Cal destinat exclusiv serviciului de transport cu poștalionul sau călare și schimbat la fiecare popas. 18-19 (Înv; îlav) În cai de ~ Cu ajutorul poștalionului sau cu ajutorul cailor schimbați la fiecare popas. 20-21 (D. oameni; îe) A fi (sau a ajunge etc.) cal de ~ (A fi sau) a ajunge să fie extrem de solicitat, de hărțuit cu treburi mărunte. 22 (îae) A fi obligat să alerge mereu într-o parte și în alta pentru treburi mărunte. 23 Transport de corespondență primită sau expediată în aceeași zi sau într-o perioadă dată. 24 Corespondență. 25 (Pex) Veste. 26 (Reg; îe) A tăia ~ta cuiva A împiedica pe cineva de la o acțiune începută ori plănuită. 27 (Îs) ~ta redacției Rubrică în paginile unei reviste sau ziar, în care se publică răspunsurile la întrebările cititorilor ori se fac aprecieri asupra valorii producției literare trimise de aceștia spre publicare. 28 (Înv) Crainic. 29 Ștafetă. 30 (Fig) Persoană care umblă cu minciuni. 31 (Pex; fig) Intrigă. 32 (Pex; fig) Minciună. 33 (Îe) A umbla cu ~ta sau a aduce (ori a purta) ~ta A face public un secret. 34 (Îae) A răspândi zvonuri, știri, păreri de la o persoană la alta. 35 (Îae) A face intrigi. 36 (Îlav) Cu prima ~ sau cu ~ta următoare (sau viitoare) Cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. 37 Poștaș (2). 38 (Pan; îc) ~ta merge Joc de copii în care jucătorii se așează alături și se lovesc succesiv unul pe altul spunând „poșta merge”. 39 Echipă de hamali zilieri folosită la încărcarea vapoarelor acostate la chei. 40 (Mpl) Bucată de hârtie ori frunză unsă cu grăsime sau cu rășină, care se pune pe talpa ori între degetele picioarelor unui om adormit și care se aprinde pentru a-l speria.
15. [MDA2] poștie1[1] sf vz poștă1
16. [MDA2] poștie2 sf vz poștă2
17. [MDA2] potcit, ~ă a vz pocit2
18. [DEX '98] POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ♦ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
19. [DEX '98] POȘTĂ1, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură primirea, transportul și distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor poștale și a coletelor; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Corespondența primită, expediată sau distribuită în aceeași zi sau într-o perioadă dată. ◊ Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, aprecieri, păreri, zvonuri de la o persoană la altă, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligența, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc de popas, han așezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poșta1 (3) găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. ◊ Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počtă.
20. [DEX '98] POȘTIE2 s. f. v. poștă1.
21. [DLRLC] POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Diform, slut, desfigurat. Ieși din pădure un om urît și pocit, cocoșat și cu mîinile și picioarele sucite. POPESCU, B. II 85. De cînd maica m-a făcut, N-am întîlnit, niciodată om mai pocit și mai slut! HASDEU, R. V. 64. Pe cît de frumoasă era fata cealaltă, pe atîta fata ei era pocită și schiloadă. ȘEZ. IX 2. ◊ (Substantivat) Aleodor voi să se codească... ba că una, ba că alta; dar aș! unde vrea să știe pocitul de toate astea. ISPIRESCU, L. 43. ♦ (Despre lucruri) Diformat, stîlcit, caraghios. N-am nici un vers pocit și rău, Și-aș vrea s-aud cuvîntul tău! COȘBUC, P. I 86. «Vezi, ce lucru pocit», zise Păvăloc arătînd la păpușile lui Bujor, care în aburirea vîntului își făceau jocul. SLAVICI, N. I 70. Straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit. CREANGĂ, O. A. 188. 2. (În superstiții) Nefast, funest; (sens curent)- neplăcut, sucit, urît, rău, cu ghinion. Mă!... că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! CREANGĂ, P. 47. 13, număr fatal, număr pocit. ALECSANDRI, T. 740.
22. [DLRLC] POSTĂ s. f. v. poștă.
23. [DLRLC] POȘTĂ, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care efectuează transportul și distribuirea scrisorilor, telegramelor, mandatelor poștale și coletelor; (concretizat) localul în care se află această instituție. O să-i cumpăr o pereche de ghete și o să i le trimitem cu poșta. STANCU, D. 175. Din sus, dinspre poștă, s-auzi deodată un pas greoi, cadențat. Petrache Hulubi, factorul, pornise la împărțirea corespondenței în oraș. BART, E. 20. 2. (Cu sens colectiv) Corespondență expediată, primită sau distribuită în aceeași zi. Probabil că [autobusul] nu avea de ce să oprească. N-or fi fost călători. N-o fi avut poștă. SEBASTIAN, T. 24. Prin urmare d-abia cu poșta viitoare, la 26, ți-o voi trimite. BĂLCESCU, la GHICA, A. 507. Cu prima poștă (cu poșta viitoare sau următoare) – cu prima corespondență care urmează să plece. (în forma învechită postă) Surorilor și lui Alecu voi răspunde cu posta viitoare. KOGĂLNICEANU, S. 223. Vagon de poștă = vagon de cale ferată cu care se transportă corespondența. Oamenii de la vagonul de poștă... scoteau capul și întrebau ce se petrece. DUMITRIU, N. 98. Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la corespondența trimisă de cititori. ◊ Fig. (Rar) Poșta satului = poreclă dată unei persoane care răspîndește vorbe, bîrfeli, face intrigi. ◊ Expr. A duce (a purta sau a umbla cu) poșta = a purta vorbe mincinoase, a face intrigi. O cam bănuiau... că umblă cu poșta de la o casă la alta. SADOVEANU, la TDRG. 3. Curier poștal, poștaș.Echipă de muncitori pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. Poștele se întocmeau cu mare greutate, alegîndu-se pe grupe: hamalii, lopătații, stivatorii, ipistații. BART, E. 289. 4. Serviciu de transport pentru călători și corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate. Aicea la noi, măria-ta, nu-i ca-n țara acestui avă franțuz: să ai pe drum împărătesc piatră bătută cu ciocanul și poștă rînduită, și toate ca-n palmă. SADOVEANU, Z. C. 40. Era și poștă organizată de la București pe la Curtea de Argeș și către Rîmnic. CAMIL PETRESCU, O. I 327. Poștele în Moldova sînt în stare mai puțin proastă ca în Valahia. Cu toate acestea, două poște aproape de Iași le găsirăm înapoiate cu totul. BOLINTINEANU, O. 275. ♦ Vehicul folosit de către acest serviciu. Călătoreau într-o caleașcă cu cai de poștă. CAMIL PETRESCU, O. II 18. Poșta pleacă în toate zilele în ținutul Austrii, și iar în toate zilele alta vine. GOLESCU, Î. 109. Trăsura poștei sau trăsură (ori căruță) de poștă = vehicul pentru transportul în comun, folosit de serviciul descris mai sus; poștalion, diligență. Nu-i da mîna să vie cu trăsura poștei, căci avea totdeauna cîte ceva de adus și dacă luai pe seama ta caii, ca să te ducă cu poștalionul tău încărcat, costa scump. CAMIL PETRESCU, O. I 327. (În forma postă) Se sui într-o căruță de postă și, ajungînd la Iași, trase la cel mai bun birt unde nămi cele mai frumoase odăi. NEGRUZZI, S. I 84. Cal de poștă = cal utilizat la căruțele de poștă. Of! mări, frate, De ai păcate, Cu cai de poștă să te pornești. ALECSANDRI, T. I 114. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă v. cal. ♦ Loc de popas, stație, han pe parcursul unui drum, unde călătorii găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb. Ceilalți au mas la poșta de la Oncești. La TDRG. S-aduci vro patru surugii de la poștă șt să le poruncești ca să ureze... cu harapnicele pe spinarea lui. ALECSANDRI, T. 12. 5. (În trecut) Distanță între două stații de schimb al cailor, avînd aproximativ 20 de km; (astăzi) distanță nedeterminată (de obicei mare). De la Rîureni pînă la gura Luncavățului e o poștă. GALACTION, O. I 264. Caii călcau pînă la două poște pe zi. CAMIL PETRESCU, O. I 543. O cale scurtă, de 2 poște, de la Fălticeni la Neamț, nu se potrivește c-o întindere de șese poște lungi și obositoare, de la Iași pînă la Neamț. CREANGĂ, A. 117. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = (de) la o distanță (relativ) mare. În fundul grajdului era o gloabă de cal roșu, dar numai pielea pe oase de gras; de-o poștă-i vedeai coastele. RETEGANUL, P. IU 54. Un gelos amiroase amorez ații... de-o poștă de departe. ALECSANDRI, O. P. 25. II. (De obicei la pl.) Bucăți de hîrtie unse cu grăsime, care se lipesc pe talpa unui om adormit și se aprind pentru a-l speria și a stîrni hazul celorlalți. Pîndim cînd erau ceilalți duși de-acasă și ne apucăm de făcut poște, ca s-avem pe mai multă vreme. CREANGĂ, A. 101. – Variante: (I, învechit) postă, (regional) poștie, poștii (DELAVRANCEA, S. 11, CARAGIALE, O. I 173), s. f.
24. [DLRLC] POȘTIE1 s. f. v. poștă.
25. [MDN '00] POȘTĂ s. f. instituție publică care asigură transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor, a banilor etc.; clădirea în care funcționează. (< germ. Post, fr. poste)
26. [Șăineanu, ed. VI] pocit a. și m. 1. diform, paralizat: pocit din fire; 2. fig. ciudat: om pocit; 3. nenorocos: ce zi pocită! CR.; 4. blestemat: fugi de acele căi pocite! AL. [V. pocì].
27. [Șăineanu, ed. VI] poștă f. 1. depozit de cai cu schimbul și stațiunea unde s’află; 2. mod de a călători cu cai de poștă; 3. distanță între două stațiuni de poștă (10.000 stj. = 19 km. 66 sau 22 km. 30): am făcut trei poște; 4. administrațiune publică pentru transportul și distribuirea scrisorilor; 5. biuroul unde se depun; 6. curierul care le duce: poșta pleacă de mai multe ori pe zi; 7. prin analogie, bucată de hârtie lipită cu său topit, pusă încet la tălpile celui adormit și apoi aprinsă cu un chibrit: de câte ori mi-ai pus și poște la picioare CR. [Rus. POČTA (din germ. Post)].
28. [Scriban] pocít, -ă adj. (d. pocesc). Diform, urît: om pocit. Fig. Păcătos, infect: om, caracter pocit. Funest: drum, an pocit. Adv. A vorbi pocit.
29. [Scriban] póștă f., pl. e (rus. počta, rut. sîrb. pošta, d. germ. post, care vine d. fr. poste, lat. pósita, posta, f. de la pósitus, postus, pus, care e part. d. pónere, a pune, adică „post, pozițiune, caĭ de poștă”). Stațiune de caĭ pușĭ din distanță în distanță p. a trage trăsúrile cu călătorĭ și a aduce corespondența cînd nu era calea ferată. Distanța dintre doŭă stațiunĭ de acestea (10,000 de stînjenĭ saŭ 19 km. 66 m. în Munt. și 22 km. 30 m. Mold.). Administrațiune publică p. transportu corespondențeĭ: căruța poșteĭ. Corespondența adusă de această administrațiune (cu trenu, vaporu, aeroplanu saŭ căruța): azĭ n’a sosit poșta. Edificiu în care funcționează funcționariĭ poștalĭ: palatu poșteĭ. Mold. Poșurĭ, alice marĭ de lupĭ (fr. tot poste). A călători cu poșta, a călători cu vehiculu poșteĭ. Poșta restantă (fr. poste restante), distribuirea scrisorilor la poștă (nu la domiciliŭ) p. aceĭ ce n’aŭ adresă fixă. Cal de poștă, cal saŭ om care trebuĭe să alerge mult: am ajuns curat cal de poștă. A fi poșta orașuluĭ, a purta vorbe de colo colo: baba asta-ĭ poșta mahalaleĭ. A pune poște cuĭva (Cr.), a-ĭ pune la picĭoare, cînd doarme, o fîșie de hîrtie și a o aprinde la un capăt așa în cît focu să-l ajungă cînd te veĭ fi depărtat tu. – În Munt. și poște (sing.) și póștie: doŭă poștiĭ. V. menzil, olac.
30. [DOOM 3] poștă s. f., g.-d. art. poștei; pl. poște
31. [DOOM 2] poștă s. f., g.-d. art. poștei; pl. poște
32. [MDO] poștă
33. [IVO-III] poștă, -te.
34. [GTA] POȘTĂ AERIANĂ serviciu rapid de mesagerie, coletărie și corespondență care se efectuează pe calea aerului. În locuri greu accesibile se utilizează poșta aeriană parașutată.
35. [DE] POȘTA CÂLNĂU, com. în Buzău, situată în zona de contact a câmpiei Râmnicului cu Subcarpații Buzăului, pe râul Câlna; 5.799 loc. (2003). Fermă avicolă. Centru de ceramică populară. Satul P.C. apare menționat documentar în 1519. Până la 17 fenr. 1968, satul și com. P.C. s-au numit Poșta.
36. [Argou] a avea gura pocită expr. a prevedea lucruri neplăcute
37. [Argou] a duce poșta / ștafeta expr. 1. a bârfi. 2. a se ține de intrigi.
38. [Argou] a face poștă expr. a comite un viol în grup; a întreține raporturi sexuale pe rând cu aceeași femeie.
39. [Argou] a fi pocit la gură expr. a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri defavorabile.
40. [Argou] a umbla cu poșta expr. 1. a divulga informații confidențiale. 2. a fi indiscret.
41. [Argou] poștă, poște s. f. 1. practică sexuală prin care mai mulți bărbați posedă simultan sau pe rând o femeie. 2. fumarea unei țigări în comun de către doi sau mai mulți fumători. 3. farsă care constă în a introduce chibrituri aprinse între degetele de la picioarele unei persoane adormite.
42. [DAR] pocit1 s.n. (pop.) boală cu deformații fizice, hemoragie, paralizie, epilepsie, poceală.
43. [DAR] pocit2, pocită, adj. (reg.; despre un teren) închis, împrejmuit cu pocii (cu crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie sau alte plante agățătoare) arăcit.
44. [DAR] poștă1, poște, s.f. (reg.) 1. scândură groasă. 2. rama de lemn a ușii. 3. buștean, butuc mai lung din corpul unei plute, de care se leagă cu sârmă pluta următoare.
45. [DAR] poștă2, poște, s.f. (reg.) persoană care supraveghează de pe marginea ulucului desfășurarea muncii de transportare a lemnului tăiat.
46. [DRAM 2021] pocít, -ă, pociți, -te, adj. 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.
47. [DRAM 2021] póștă, s.f. v. foștă („scândură groasă”).
48. [DRAM 2015] pocit, -ă, pociți, -te, adj. – 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.
49. [DRAM 2015] poștă, s.f. – v. foștă („scândură groasă”).
50. [DRAM] pocit, -ă, adj. – 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.
51. [DRAM] poștă, s.f. – v. foștă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL