1. [DEX '09] POCĂIRE s. f. Faptul de a se pocăi. – V. pocăi.
2. [MDA2] pocăire sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 288 / Pl: ~ri / E: pocăi1] 1 (Rel) Mărturisire a păcatelor săvârșite (făcută duhovnicului), pentru obținerea iertării prin post și rugăciune Si: penitență. 2 (Pgn) Părere de rău pentru o faptă rea, o greșeală etc. Si: regret. 3 (Pex) Pocăință (5). 4 Penitență.
3. [DEX '98] POCĂIRE, pocăiri, s. f. Faptul de a se pocăi. – V. pocăi.
4. [DLRLC] POCĂIRE s. f. Faptul de a se pocăi; pocăință.
5. [DEX '09] POCĂI, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen.
6. [MDA2] poacăi v vz pocăi1
7. [MDA2] pocăi2 vi [At: DDRF / Pzi: pocăi / E: poc1 + -ăi] (Înv) A ciocăni.
8. [MDA2] pocăi1 [At: COD. VOR. 80/1 / V: (reg) poac~ / Pzi: ~esc, (reg) pocăi / E: slv покаꙗти сѧ] 1 vr (În concepțiile religioase) A mărturisi (duhovnicului) păcatele săvârșite, căindu-se și căutând să obțină iertare prin post și rugăciune. 2 vr (Pgn) A manifesta părere de rău, regret pentru o faptă (rea), o greșeală. 3 vtf A face pe cineva să-și mărturisească, să-și recunoască păcatele sau greșelile și să regrete ceea ce a făcut. 4 vr A deveni adept al unor secte religioase creștine. 5 vr (Reg.; d. oamenii neastâmpărați, zburdalnici, zvăpăiați) A se potoli. 6 vi (Olt) A dormita.
9. [DLRLC] POCĂI, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și recunoaște greșelile comise și a căuta prin post și rugăciuni să obțină iertarea păcatelor; a se căi. Vreau să mă pocăiesc și să mă fac călugăr. GALACTION, O. I 251. Pepelea zice: domnule părinte!... tare aș voi să mă pocăiesc și eu. SBIERA, P. 8. 2. (Sens curent) A-i părea rău, a avea remușcări, a regreta ceva. Lui, ca bărbat, la ce-i folosește frumusețea? La nimic! Și iaca: el îi frumos, iar dînsa Luîndu-și însă seama îndată, își făcea cruce și se pocăia. GALAN, Z. R. 178. Frumoasă nuntă-și făcea Și numai atunci mai bea, Apoi mi se pocăia, Băutură nu mai bea. TEODORESCU, P. P. 667. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face pe cineva să se căiască de o greșeală sau de un păcat, a aduce pe cineva pe calea cea bună. Arză-te focul urît, Pe toate le-ai norocit, Pe mine m-ai pocăit; La toate le-ai dat noroc Pe mine m-ai ars în foc. BIBICESCU, P. P. 202. Aici șăde sf. Vinete, cumătre; așteapt-o că vine... ori vîrî-te să te pocăiască. ȘEZ. II 188.
10. [Șăineanu, ed. VI] pocăì v. a se căi cu totul: pocăiți-vă. [Slav. POKAITĬ].
11. [Scriban] pocăĭésc (mă) v. refl. (vsl. pokaĭati sen, a se pocăi. V. căĭesc). Fac penitență, regret păcatele făcute și nu le maĭ fac: acest vinovat s’a pocăit adevărat.
12. [DOOM 3] pocăire s. f., g.-d. art. pocăirii
13. [DOOM 2] pocăire s. f., g.-d. art. pocăirii
14. [DOOM 3] pocăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiesc, 3 sg. pocăiește, imperf. 1 pocăiam; conj. prez. 1 sg. să pocăiesc, 3 să pocăiască
15. [DOOM 2] pocăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiesc, imperf. 3 sg. pocăia; conj. prez. 3 să pocăiască
16. [IVO-III] pocăesc, -ăește 3, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.
17. [DER] pocăi (pocăiesc, pocăit), vb. refl. – 1. A se căi, a face penitență. – 2. (Vb. activ) A duce la căință. Sl. pokajati (Miklosich, Slaw. Elem., 37). – Der. pocăință (var. înv. poca(i)anie, pocanie), s. f. (regret, căință).
18. [DAR] pocăi, pocăi, vb. IV (înv.) a ciocăni.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL