1. [MDA2] pobârcire sf vz poghircire
2. [MDA2] boghircă sf vz poghircă
3. [MDA2] pobârci1 sm vz poghirc[1]
4. [MDA2] pobir sm vz poghirc[1]
5. [MDA2] pobirci1 sm vz poghirc[1]
6. [MDA2] pobircire sf vz poghircire
7. [MDA2] podbic sm vz poghirc[1]
8. [MDA2] podgircă sf vz poghirc[1]
9. [MDA2] podirici sm vz poghirc[1]
10. [MDA2] pogârci1 sm vz poghircă
11. [MDA2] pogârcire sf vz poghircire
12. [MDA2] poghirc, ~ă [At: CIHAC, II, 272 / V: (reg) bobir sm, bobircă sf, bobirci, boghirc sm, boghircă sf, pobir, pobirci, pobârci, podbic sm, podgircă sf, podirici, ~gircă sf, ~girci, polbici sm, porbice sf, porbici, pordici, porghic sm, porghice sf, porghici, porgici / Pl: ~rci / E: bg побирък, srb pabirak] 1 sf (Pop; mpl) Fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate sau rămase după recoltat Si: (reg) bârzoci, posomogi. 2 sf (Reg; pex; csc) Cereale, fructe, legume etc. slab dezvoltate. 3 sf (Reg; pex; csc) Rămășițe dintr-o recoltă compromisă. 4 sf (Reg; îe) Parcă-i ~ Se spune despre un om nepriceput, rămas în urma celorlalți. 5 sm (Trs; îf pobirci, pobârci) Poghircit1. 6 sm (Reg; ccr) Persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat Si: (înv) poghircitor. 7 sf (Mol) Epitet dat unui om mic de statură, pipernicit. 8 sf (Mun; dep; îf boghircă) Epitet dat unui om cu mintea slabă Si: neghiob, prost. 9 sf (Mol; dep) Epitet dat unui jucător prost la jocurile de noroc. 10 sf (Mol; dep) Epitet dat unei femei urâte. 11 sm (Trs) Plantă târâtoare nedefinită mai îndeaproape. 12 sf (Reg) Păsăre nedefinită mai îndeaproape.
13. [MDA2] poghircire sf [At: KLEIN, D. 401 / V: pobir~, pobâr~, pogâr~ / Pl: ~ri / E: poghirci] (Trs; înv) Strângere a cerealelor, fructelor etc. rămase după cules Si: (înv) poghircitură, (reg) poghircit1.
14. [MDA2] pogircă sf vz poghircă
15. [MDA2] polbici sm vz poghirc[1]
16. [MDA2] porbice sf vz poghirc[1]
17. [MDA2] porbici sm vz poghirc[1]
18. [MDA2] pordici sm vz poghircă
19. [MDA2] porghic sm vz poghircă
20. [MDA2] porghice sf vz poghircă
21. [MDA2] porghici1 sm vz poghircă
22. [MDA2] porgici sm vz poghircă
23. [MDA2] purdic sm vz poghircă
24. [DLRLC] POGHIRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Popular; mai ales la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.
25. [DLRM] POGHIRCĂ, poghirci, s. f. 1. (Pop., la pl.) Fire de cînepă, răsărite tîrziu și nedezvoltate; resturi de cînepă rămase după cules. 2. Poreclă dată unui om mic de statură.
26. [Șăineanu, ed. VI] pobârcì v. V. pogârcì.
27. [Șăineanu, ed. VI] pogârcì v. Mold. a culege spicele lăsate în urmă. [Și pobârcì = serb. POBIRČITI, a spicui].
28. [Șăineanu, ed. VI] poghircă f. 1. Mold. firele de cânepă cari n’au putut crește mare: din poghirci se obține cea mai bună calitate de câlți sau canură; 2. mic de stat: parcă-i o poghircă, se zice când cineva rămâne în urmă, de cel ce n’are noroc. [Lit. spic lepădat: și porghic, Tr. podbic = slovean POBERK, spicuit la urmă].
29. [Șăineanu, ed. VI] porghic n. V. poghircă.
30. [Scriban] boghírcă f., pl. ĭ (din poghircă). Bz. Neghĭob, prost.
31. [Scriban] pobîrcésc (Mold.) și pogîrcésc (Mold. Munt.), și poghircésc (Trans.) v. tr. (sîrb. pa-birčiti, a culege spice după seceriș, pabirak, pobîrcire, vsl. pabirĭ, pabirŭkŭ, strugure rămas după cules, pobirŭkŭ, culegere, po-birati, a culege, d. bratiberon, a lua, a culege. V. sobor). Culeg spicele rămase după seceriș, struguriĭ rămașĭ după cules ș. a.: găinile pogîrcesc zoană la treĭerat. V. spicuĭesc, tăbîrcesc.
32. [Scriban] poghírcă f., pl. ĭ (cp. cu vsl. pabirŭkŭ și pob-, nsl. poberk, cules pe urmă, și cu vsl. *po-grŭčiti, a zgîrci, a chirci. V. pobîrcesc, boghircă). Resturĭ de cînepă rămase după cules (la Bz. la pl.). Om pipernicit, pipiric, stîrpitură, chirtoacă, buricu pămîntuluĭ. Femeĭe urîtă (Vs.). Jucător prost la cărțĭ orĭ la alt joc (Mold.). – În Trans. poghirc, m., o plantă tîrîtoare. – Și porghic, m. și porghice, f. (Mold.), cînepă pipernicită.
33. [Scriban] porghíc și -íce, V. poghircă.
34. [DER] pobir s. m. – (Banat) Porumb necopt. Slov. póbir, pobèr „recoltare”, cf. póberek „fruct necules în timpul recoltei”, dar care se culege mai tîrziu. – Cf. pogîrci.
35. [DE] POGHIRC, Cicerone (1928-2009, n. sat Măscurei, jud. Vaslui), lingvist și filolog român. și Prof. univ. la București și la universități din S.U.A. (Indiana, Michigan, California ș.a.) și Germania (Bochum). Studii de lingvistică comparată a limbilor română și albaneză, în care a pus în evidență elementul autohton al limbii române. Contribuții la „Dicționarul limbii române”. Studii asupra istoriei lingvisticii românești („B.P. Hasdeu, lingvist și filolog”).
36. [DAR] pobârci, pobârcesc, vb. IV (reg.) v. pogârci.
37. [DAR] pobirci (pobârci), s.m. (reg.) persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat; poghircitor.
38. [DAR] poghircă, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate, rămase mici și subțiri; poșomogi, bârzoci (din care se face cea mai bună canură). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statură, pipernicit; (în forma: boghircă) om cu mintea slabă, prost, neghiob; jucător prost la jocurile de noroc; femeie urâtă. 4. nume de pasăre. 5. s.m. (în forma poghirc) nume de plantă târâtoare.
39. [DAR] poghircire, poghirciri, s.f. (înv. și reg.) adunare, strângere a cerealelor sau a fructelor rămase după cules.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL