1. [DEX '09] PLUTIRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.
2. [MDA2] plutire sf [At: MARCOVICI, D. 13/25 / Pl: ~ri / E: pluti] 1 Menținere a unei nave, a unui corp plutitor, a unei ființe la suprafața unui lichid în care se află parțial cufundat. 2 (Pex) Deplasare a unei nave sau a unui corp pe suprafața unui lichid în care se află parțial cufundat. 3 Călătorie cu o navă, cu o ambarcație, cu un obiect plutitor. 4 (Spc) Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face cu o navă, pe un itinerar determinat. 5 Trafic pe apă Si: navigație. 6-7 (Menținere sau) deplasare lină a păsărilor prin văzduh cu ajutorul aripilor.
3. [DLRLC] PLUTIRE, plutiri, s. f. 1. Acțiunea de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. [Pasărea] de-abia înainta, legănîndu-se în plutirea liniștită a vulturului. CAZABAN, V. 32. Corabia în plutirea ei se părea ca o pasere ce zboară. DRĂGHICI, R. 9. 2. (Învechit) Navigație. Ar trebui să se asocieze, ca să înființeze o plutire națională pe Dunăre. I. IONESCU, M. 389.
4. [DEX '09] PLUTI, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută1.
5. [MDA2] pluti [At: N. COSTIN, ap. CADE / Pzi: ~tesc / E: plută1] 1 vi (D. nave, ambarcațiuni, corpuri plutitoare etc.; pex; d. ființe) A se menține la suprafața unui lichid, fiind parțial cufundat în acesta. 2 vi (Pex) A se deplasa pe suprafața unui lichid, fiind parțial cufundat în el. 3 vi (D. oameni) A călători cu o navă, cu o ambarcație, cu un obiect plutitor Si: a naviga, (îrg) a nota2. 4 vtf (Rar) A face să se deplaseze pe suprafața unei ape. 5 vi (D. mâncăruri sau părți solide ale unor mâncări) A fi înecat în grăsime sau în sos. 6 vi (D. păsări, insecte etc.) A se menține suspendat în aer Si: a plana1. 7 vi (Pex; d. păsări, insecte) A se deplasa lin prin văzduh, cu ajutorul aripilor Si: a zbura. 8 vi (Fig; d. un fenomen, un eveniment; îe) A ~ în aer A fi gata să se dezlănțuie. 9 vi (Fig; d. o afirmație, o situație etc.; îae) A nu se sprijini pe realitate. 10 vi (D. corpuri cerești; șfg) A se deplasa aparent pe bolta cerească. 11 vi (Îvr) A atârna. 12 vi (D. sunete, melodii, mirosuri etc.) A străbate prin aer Si: a se extinde, a se împrăștia, a se răspândi. 13-14 vi (Fig) (A se menține sau) a se mișca lin într-un spațiu sau mediu real ori imaginar. 15 vi (Fig) A dăinui. 16 vi (Fig) A stăpâni. 17 vi A predomina. 18 vi A ieși ușor, vag în evidență.
6. [CADE] RARI NANTES IN GURGITE VASTO (lat.) (Virgil) = Cîțiva naufragiați plutind în nemăsuratul abis.
7. [DLRLC] PLUTI, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid (fiind cufundat parțial în acesta); a se mișca pe suprafața lichidului (purtat de valuri, de vînt etc.). V. înota, naviga. Albe corăbii cu grijă pluteau îndrumate spre faruri. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 100. Plutirăm cîteva ore în liniște. BOLINTINEANU, O. 270. Dreptatea plutește ca untdelemnul deasupra apei. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) O, valuri mari de spume! Purtați-mă prin lume Ca frunza fără nume Ce o plutiți ușor. ALECSANDRI, P. I 179. ♦ (Despre mîncări) A fi scăldat, înecat în grăsime. După borșul polonez, veneau mîncări grecești fierte cu verdețuri, care pluteau în unt. NEGRUZZI, S. I 151. ◊ Fig. (Despre corpuri cerești) A se mișca pe bolta cerească. Stele pluteau ca niște faruri pe nemăsurata și liniștita mare de întuneric. VLAHUȚĂ, O. AL. 153. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci... Peste cîte mii de valuri stăpînirea ta străbate, Cînd plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! EMINESCU, O. I 130. Stea, ce veselă plutești Sus, în mările cerești. BELDICEANU, P. 70. 2. A se menține sau a se mișca lin în aer sau în interiorul unui fluid. V. plana. Un nor ivit de cătr-apus Se urcă-n sus Plutind încet spre miazănoapte. COȘBUC, P. II 90. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocîrlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie. EMINESCU, O. I 82. Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Expr.Plutește în aer, se zice despre un fenomen sau un eveniment care e gata să se dezlănțuie, a cărui ivire se presimte după anumite semne. Fig. A se menține sau a se mișca într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. Îmi plutea pe dinainte, cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic. EMINESCU, O. I 140. Era ziua mult senină, Munții pluteau în lumină. ALECSANDRI, O. 117. ♦ (Despre abstracte) A se vedea. Ochii ei mari, în care plutea o melancolie adîncă, erau întunecați și mai mult de umbra genelor lungi. SADOVEANU, O. I 265. Privirea lui Vartolomeu Diaconu pluti vagă pe pereți, se opri asupra lămpii fumegînde. C. PETRESCU, A. 289. Peste toate plutea o liniște sfîntă, care ne făcea și pe noi să vorbim încet, VLAHUȚĂ, O. A. 433. (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspîndi lin. În strălucirea soarelui, prin iarba deasă, un miros fin plutește... în aerul neclintit. SADOVEANU, O. VII 210. Muzica militară cînta... Sextetul, armonizat de ecoul lui trimis de dealuri, plutea în aerul cald și umplea valea. IBRĂILEANU, A. 70. Și-n aer parfumul a florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe. ALECSANDRI, P. I 126.
8. [Șăineanu, ed. VI] plutì v. 1. a fi purtat pe un lichid, a înnota pe apă: pluta plutește pe apă; 2. a plana: o pasăre plutește cu aripi ostenite. EM.; fig. o tainică armonie plutește printre valuri AL. [V. plută 4].
9. [Scriban] plutésc v. intr. (vsl. pluti, rudă cu vgr. ploteúo și pléo, plutesc, și lat. flúere, a curge). Mă susțin la suprafața apeĭ: lemnu, luntrea plutește de apă. Mă susțin în aer, planez, vorbind de păsările cele marĭ, baloane și aeroplane. Fig. Războĭu plutea în aer, era aproape.
10. [DOOM 3] plutire s. f., g.-d. art. plutirii; pl. plutiri
11. [DOOM 2] plutire s. f., g.-d. art. plutirii; pl. plutiri
12. [DOOM 3] pluti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutesc, 3 sg. plutește, imperf. 1 pluteam; conj. prez. 1 sg. să plutesc, 3 să plutească
13. [DOOM 2] pluti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutesc, imperf. 3 sg. plutea; conj. prez. 3 să plutească
14. [DER] pluti (plutesc, plutit), vb. – 1. A se menține deasupra unui lichid, a înota, a sta la suprafață. – 2. A zbura în vînt. – Mr. mplătescu, plătire. Sl. pluti, plovą (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 267), cf. sb., cr. plutati, ceh. plouti. – Der. plută, s. f. (stratul exterior, elastic al unor specii de stejar, varietate de plop, Populus pyramidalis; plutitor, flotor; bucățică de material plutitor legată de sfoara undiței; ambarcație ușoară; varietate de nufăr, Nymphaea alba, Nuphar luteum), deverbal, sau din sl. pluti „plută” (Cihac, II, 267; Conev 82), cf. bg. pluta, sb., cr. plutva, ceh. plt., rus. plot; plutaș, adj. (care plutește; Mold., nehotărît, indecis); plutaș, s. m. (producător sau conducător de plute); plutășie, s. f. (îndeletnicirea de plutaș); plutări, vb. (a merge cu pluta pe apă, a transporta ceva cu pluta); plutărit, s. n. (transport cu pluta); pluteț (var. plutelnic), adj. (înv., navigabil); plutică, s. f. (plantă acvatică, Villarsia nymphoides); plutitor, adj. (care plutește); plutitoare, s. f. (rourică, Glyceria fluitans); plutniță, s. f. (nufăr alb, Nymphaea alba).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL