1. [DEX '09] PLOȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.
2. [DOOM 3] ploșniță-de-pom (insectă) s. f., g.-d. art. ploșniței-de-pom; pl. ploșnițe-de-pom
3. [DOOM 2] !ploșniță-de-pom (insectă) s. f., g.-d. art. ploșniței-de-pom; pl. ploșnițe-de-pom
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL