1. [DEX '09] PLEOSCĂI, pleoscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. [Var.: (reg.) pleoșcăi vb. IV] – Pleosc + suf. -ăi.
2. [DEX '09] PLEOȘCĂI vb. IV v. pleoscăi.
3. [DEX '09] PLESCĂI, plescăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.
4. [MDA2] pleoscăi vi [At: KLEIN, D. 400 / V: (reg) ~oșcăi, plios~, plius~ / Pzi: pleoscăi, ~esc / E: pleosc + -ăi cf srb pljuskati] 1 A scoate un sunet caracteristic, prin pocnirea sau plesnirea unui corp solid de alt corp solid sau prin lovirea de ceva tare Si: a plescăi (2). 2 (Rar) A aplauda. 3-4 (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) (A se lovi sau) a fi lovit (de sau) cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic Si: a plescăi (4-5), (reg) a piescăni (2-3). 5 A plescăi (1). 6 A mânca cu zgomot Si: a plescăi (7), (reg) a plioscăni (1).
5. [MDA2] pleoșcăi v vz pleoscăi
6. [MDA2] plescăi vi [At: POLIZU / V: (înv) pleșc~, (reg) plis~ / Pzi: plescăi, (pop) ~esc / E: pleasc + -ăi] 1 (Cu determinările „din limbă”, „din buze”) A desprinde brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere, producând un zgomot caracteristic Si: (reg) a clefăi, a plescăni (4), a pleoscăi (5), (reg) a plioscăni (1). 2 A pleoscăi (1). 3 (Rar) A aplauda. 4-5 (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) A pleoscăi (3-4). 6 (D. corpuri solide) A lovi un lichid sau o substanță vâscoasă, producând un zgomot caracteristic. 7 A pleoscăi (6). 8 (Rar) A gâlgâi.
7. [MDA2] pleșcăi v vz plescăi
8. [MDA2] plioscăi v vz pleoscăi
9. [MDA2] pliscăi v vz plescăi
10. [MDA2] pliuscăi v vz pleoscăi
11. [DLRLC] PLEOSCĂI, pleoscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. De afară se auzeau pleoscăind picături mai mari și mai dese. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Glodul pleoscăia cît colo de pe picioare. CONTEMPORANUL, VI 293. Și s-a dus singură iară, Din papuci tot pleoscăind. TEODORESCU, P. P. 153. ♦ A bate din palme; a plesni. V. aplauda. Încep să plescăiască[1] din palme, strigînd toți ura! CARAGIALE, la CADE. – Variante: pleoșcăi (SLAVICI, O. II 144), pliscăi (ȘEZ. XIII 189), plișcăi (SLAVICI, O. II 144) vb. IV.
12. [DLRLC] PLESCĂI, plescăi și plescăiesc, vb. IV. Intranz. A scoate un sunet caracteristic desprinderii bruște a limbii de cerui-gurii sau a buzelor una de alta, în semn de plăcere (mai ales cînd se mănîncă ceva gustos); a mînca cu zgomot. La început ți-a fost rușine să mănînci și-ți era ciudă că plescăiești cînd sorbi. PAS, Z. I 69. Englezul îl goli dintr-o dată, plescăi din limbă, închise o clipă ochii și întinse din nou paharul. BART, S. M. 98. ◊ Fig. [Focul] creștea tot mai roșu, plescăind și lingînd cerul vînăt cu limbile lui gigantice. CAMILAR, N. I 182. ◊ Tranz. (Rar) Băiatul povestește a doua zi, plescăind buzele, cum s-a ospătat: cu supă și friptură și cozonac. PAS, Z. I 67. 2. A lovi (în special într-un corp lichid sau moale) producînd un zgomot caracteristic; a pleoscăi. Prizonierii legați cu funii treceau mereu pe uliți, prin noroiul în care plescăiau copitele cailor. DUMITRIU, N. 124. [În mîl] plescăia lipicios cîte o coadă de crap. GALAN, Z. R. 45. La început lopețile făceau zgomot, plescăind degeaba, ca și cum ar fi fost mînuite de copii. D. ZAMFIRESCU, R. 121. ◊ Tranz. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. IOSIF, T. 134. [Papucii] știe să-i poarte și să-i plescăiască. TEODORESCU, P. P. 78. ♦ (Despre lichide) A se lovi de un corp tare, făcînd să se audă un zgomot caracteristic. Gheorghe Soare urcă și rămase agățat de-un butoi în care apa mai plescăia, zbătîndu-se. MIHALE, O. 365. O luarăm încet de-a lungul docului, pe cînd valurile răscolite plescăiau la mal. DUNĂREANU, CH. 94.
13. [DLRLC] PLISCĂI vb. IV v. pleoscăi.
14. [DLRLC] PLIȘCĂI vb. IV v. pleoscăi.
15. [DLRM] PLESCĂI, plescăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mînca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzînd brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producînd un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcînd să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc.
16. [DLRM] PLISCĂI vb. IV. v. pleoscăi.
17. [Șăineanu, ed. VI] pleoscăì v. 1. a face un sgomot ascuțit (cu limba, degetele, mâinile, etc.); 2. a se întreciocni: valurile apei încet pleoscăiau. [Onomatopee].
18. [Scriban] pleóscăĭ și -ĭésc (eo dift.) v. tr. (d. pleosc saŭ plescăĭ). Se zice despre apă, palmă saŭ limbă cînd se izbește și produce un huĭet: valurile pleoscăĭaŭ între stîncĭ, s’a auzit o palmă pleoscăind, mitocanu pleoscăĭește (saŭ: plescăĭește) din limbă după ce bea vin.
19. [Scriban] pléscăĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. sîrb. ceh. pleskati, a aplauda, a pleoscăi din palme, sîrb. rut. pljúskati, bg. pleskam, pliskam, rus. pleskatĭ, plesnútĭ. V. pleosc, pleoscăĭ, plesnesc). Produc un huĭet pin izbirea limbiĭ în gură.
20. [DOOM 3] pleoscăi (a ~) (desp. pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleoscăi, 3 pleoscăie, imperf. 1 pleoscăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pleoscăi, 3 să pleoscăie
21. [DOOM 3] plescăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. plescăi, 3 plescăie, imperf. 1 plescăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să plescăi, 3 să plescăie
22. [DOOM 2] pleoscăi (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleoscăi, 3 pleoscăie, imperf. 3 sg. pleoscăia; conj. prez. 3 să pleoscăie
23. [DOOM 2] plescăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. plescăi, 3 plescăie, imperf. 3 sg. plescăia; conj. prez. 3 să plescăie
24. [MDO] plescăi (ind. prez. 3 sg. și pl. plescăie)
25. [IVO-III] pleoscăesc, -căe 3, -căiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL