1. [DEX '09] PLEȘUV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșug, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.
2. [MDA2] pleșuv, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 120r/12 / V: (îrg) ~șug, ~șiv, (reg) ~șuh / Pl: ~i, ~e / E: bg плешив] 1 a (D. oameni) Care nu are păr1 pe cap Si: chel, (îvp) pleș1 (1), (reg) pleșcat (1), peleag, târcav. 2 a (D. cap, creștet, frunte) Lipsit de păr1 Si: chel, (îvp) pleș1 (2). 3 sf (Reg; îf pleșugă) Pleșuvie (3). 4 a (Pan; d. munți, dealuri, soluri etc.) Lipsit cu totul de vegetație Si: golaș. 5 (Pex; d. munți, dealuri, soluri) Sterp. 6 (D. plante, mai ales d. arbori) Cu ramurile sau tulpinile goale, fără frunze Si: desfrunzit.
3. [DLRLC] PLEȘUV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care n-are păr pe cap, căruia i-a căzut părul de pe cap; (despre cap) fără păr; chel. Moș Chirilă, c-o mînă își feri mai bine ghioaga, iar cu cealaltă se scărpină în capu-i pleșuv. SADOVEANU, O. VII 32. Gros și pleșuv, avea totuși părul de după urechi adus cu măiestrie pe amîndouă tîmplele. HOGAȘ, M. N. 32. Moșneagul a rămas pleșuv... de mult ce-l netezise baba pe cap. CREANGĂ, P. 294. (Substantivat) Cu pleșuvul cînd vorbești, tigvă să nu pomenești. 2. (Despre soluri, în special despre munți) Lipsit de vegetație. (În special) de arbori. Se deschideau pe dreapta și pe stînga, spre fundul pămîntului, două prăpăstii cu adîncimi fioroase, pleșuve, aspre și cu povîrnișuri stîncoase. HOGAȘ, M. N. 161. Soarele scăpăta îndărătul niăgurii pleșuve, pe care era odinioară o dumbravă de stejari. VLAHUȚĂ, O. A. 497. Ceahlăul măreț... își înalță capul pleșuv cătră soare și răspîndește apoi în juru-i cu dragoste bogățiile bătrînelor lui coaste înverzite. RUSSO, O. 104. ♦ (Despre ogoare, țarini) Fără semănături, nesemănat (sau cu semănăturile nerăsărite). Începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou, trecînd printre costișe pleșuve. SADOVEANU, Z. C. 5. Cînd prășitul se face pe moale, adică pe vreme ploioasă, [păpușoii] se pot muta, luîndu-i pe dedesupt cu sapa... și punîndu-i în locurile goale sau pleșuve. PAMFILE, A. R. 74. ♦ (Despre arbori) Desfrunzit. Începeau noroaiele, sălciile pleșuve și pe urmă păpurișurile fără margini, înecate în ceață. DUMITRIU, N. 289. 3. (În expr.) Vultur pleșuv = nume dat mai multor specii de vulturi lipsiți de pene pe cap și pe gît. – Variantă: (regional) pleșug, -ă (RETEGANUL, P. II 67) adj.
4. [Șăineanu, ed. VI] pleșuv a. 1. chel; 2. fig. gol, neacoperit: munții pleșuvi. [Slav. PLĬEȘĬVŬ]. ║ m. Zool. 1. vultur cu capul mohorît, se nutrește cu mortăciuni (Vultur fulvus); 2. (răpitor de miei), vultur care răpește nu numai miei, ci și copii (Gypaetos barbatus): el se numia în vechime zagan, azi în Mold. (Buc.) ceahlău și în Tr. sorliță.
5. [DEX '09] PLEȘUG, -Ă adj. v. pleșuv.
6. [MDA2] pleșiv, ~ă a vz pleșuv
7. [MDA2] pleșug, ~ă a vz pleșuv
8. [MDA2] pleșuh, ~ă a vz pleșuv
9. [Scriban] pleșív (vechĭ) și pleșúv, -ă adj. (vsl. plĭešivŭ). Pleș, chel. Vultur pleșuv, acela care are capu acoperit de puf în loc de pene. (Așa e vultur fulvus și gypáetos barbatus). – În Trans. și pleșug. V. vultur.
10. [DOOM 3] pleșuv adj. m., pl. pleșuvi; f. pleșuvă, pl. pleșuve
11. [DOOM 2] pleșuv adj. m., pl. pleșuvi; f. pleșuvă, pl. pleșuve
12. [IVO-III] pleșuv.
13. [DE] CAROL CEL PLEȘUV, rege al francilor (840-877) și împărat al Occidentului (875-877). Prin Tratatul de la Verdun (843) i-a revenit stăpînirea celei mai mari părți a terit. de astăzi al Franței. A recunoscut prin „Capitularul de la Quiercy” ereditatea feudelor.
14. [DLRLV] PLEȘUV adj. (Mold., ȚR, Ban., Trans. SV) Chel. A: [Era] cam pleșiv. DOSOFTEI, VS. Era foarte pleșuv. B 1775, 74r. B: Lysĭ. Pleșuv. LEX. 1683, 31v. Pleșiv iaste. BIBLIA (1688); cf. MARDARIE, 120; LEX. 1683, 58r. C: Pléshiv. Calvus. AC, 361. Glaber. Plesugh. Kappász (sic!). LEX. MARS., 211. Plesiug. MȘE, 80. Variante: pleșiv (DOSOFTEI, VS.: BIBLIA (1688); AC, 361), pleșug (LEX. MARS., 211; MȘE, 80). Etimologie: bg. plešiv. Vezi și pleașă, pleș. Cf. copos, tîrcav.
15. [DLRLV] PLEȘIV adj. v. pleșuv.
16. [DLRLV] PLEȘUG adj. v. pleșuv.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL