1. [DEX '09] PLEOȘTI, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.
2. [MDA2] pleoști [At: ANON. CAR. / V: (îrg) plești, ploști, pluști, (reg) pliști / Pzi: ~tesc / E: srb pljožtiti] 1-2 vrt A (se) lăsa în jos sau într-o parte sub apăsarea unei greutăți. 3-4 vrt (Pex) A (se) deforma. 5-6 vrt A (se) turti. 7 vr (Trs; îf plești) A cădea pe gheață cu picioarele depărtate unul de celălalt. 8 vr (Ban; îf plești, pliști) A se ascunde. 9 vr (Buc) A se pleca înaintea cuiva, în semn de respect. 10 vr (Fig; fam) A-și pierde vigoarea, entuziasmul sau buna dispoziție. 11 vr (Fig; fam) A deveni istovit, abătut sau deprimat Si: (fam; fig) a se dezumfla.
3. [DEX '98] PLEOȘTI, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a se dezumfla. – Din scr. pljoštiti.
4. [DLRLC] PLEOȘTI, pleoștesc, vb. IV. (Și în forma ploști) 1. Tranz. A turti, a lăți, a deforma (sub o greutate). A prins a-și scărpina ceafa... tot pleoștindu-și streașină căciulii către vîrful nasului. GALAN, Z. R. 226. ◊ Fig. (Familiar) Și-i mai dete una-n cap, Și mi-l ploști. PĂSCULESCU, L. P. 258. ◊ Refl. Noroiul... se ploștea în stropi galbeni pe pantalonii trecătorilor. MACEDONSKI, O. III 81. 2. Tranz. (Cu complementul «cap» sau «ureche») A lăsa în jos, a apleca. Un măgar mare... o ascultase, Și ca un aspru judecător Capul pleoștise sau rădicase Cîte-o ureche-n semn de favor. ALEXANDRESCU, M. 318. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și pierde elanul, buna dispoziție; a rămîne abătut, deprimat. Nadina îi zise cu indiferență: ia seama că pornești pe urmele căpitanului! Tînărul se pleoști parcă ar fi primit un duș rece. REBREANU, R. I 221. – Pronunțat: pleoș-. – Variantă: ploști vb.IV.
5. [Șăineanu, ed. VI] pleoștì v. 1. a (se) încovoia de greutate: acoperișul casei se pleoști; 2. a se turti: cu urechea pleoștită GR. AL. [Serb. PLOȘTITĬ].
6. [DEX '09] PLOSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit de bolnavii imobilizați la pat pentru nevoile fiziologice. – Din bg., sb. ploska.
7. [MDA2] pleoscă sf vz ploscă1
8. [MDA2] plești v vz pleoști
9. [MDA2] pliști v vz pleoști
10. [MDA2] ploașcă sf vz ploscă1
11. [MDA2] ploscă1 sf [At: PALIA(1581), 78/13 / V: (reg) ploașcă, pleoscă / Pl: ploști, ploște, (rar) plosci, ploșce, plosce, (reg) ~uri / E: bg плоска, srb ploska] 1 Recipient de lemn, de lut ars, de metal etc. cu înflorituri, cu capacitate mică, rotund și plat, cu gâtul scurt și strâmt, folosit pentru păstrarea și transportarea apei sau a altor băuturi și care se poartă, de obicei, atârnat de o curea. 2 (Pgn) Vas în care se ține băutură. 3 (Gmț; îs) Spălătură de ~ Băutură alcoolică. 4 (Pop; îs) Boală de ~ Beție. 5 (Îe) A umbla (de colo până colo) cu (sau a purta) ~ca (minciunilor sau cu minciuni) A umbla cu vorbe, cu minciuni, cu bârfeli de la unii la alții. 6 (Îe) A umbla cu ~ca la nas A fi bețiv. 7 (Reg; îe) Ai noștri de la gura ~știi Formulă de salut, mai ales între bețivi. 8 (Îe) A se duce (sau a veni etc.) cu ~ca A se duce sau a veni etc. în pețit. 9 (Îe) S-a băut ~ca Se spune când s-a încheiat o logodnă. 10 (Prt) Mamelă mare, lăsată, moale. 11 (Pop) Uger plin cu lapte. 12 (Arg) Geantă. 13 (Îlv) A scăpa laba-n ~ A fura. 14 Recipient special în care vânătorul păstrează praful de pușcă. 15 Vas confecționat din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, folosit pentru nevoile fiziologice de către bolnavii imobilizați la pat. 16 (Reg) Furtun, țeavă cu care se trage vinul din butoi Si: (reg) tâlv, trăgulă. 17 (Reg) Săniuță de copil având scândurelele pe care se stă bătute direct pe partea superioară a tălpilor. 18 (Reg; art) Dans popular de nuntă. 19 (Reg; art) Melodie după care se execută plosca (18). 20 (Bot; reg; îc) ~ca-ciobanului Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris).
12. [MDA2] ploști v vz pleoști
13. [MDA2] pluști v vz pleoști
14. [DEX '98] PLOSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii imobilizați la pat. – Din bg., scr. ploska.
15. [DLRLC] PLOSCĂ1, ploști, s. f. 1. Vas (de lemn, de lut ars sau de metal) rotund și turtit, cu gîtul scurt și strîmt, în care se ține băutură și care se poartă atîrnat de o curea. Se găseau acolo... ploști bătrîne cu pîntecul roșu, pe care de ani și ani nu le mai folosea nimeni. STANCU, D. 486. Mîncau zoriți... și-și treceau unul altuia o ploscă de bostan, care se cheamă tatarcă, în care era rachiu de tescovină. SADOVEANU, O. VII 37. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a duce vorbe, minciuni, bîrfeli de la unii la alții. Da trebuie să mărturisiți toți că am și eu o calitate – eu sînt discret... nu-mi place să umblu cu plosca. CARAGIALE, M. 256. 2. Vas în care vînătorul își ține praful de pușcă. Se aprindea la lumina ochilor lor cum s-ar aprinde o ploscă de praf la lumina unui chibrit. GANE, la CADE. 3. Vas smălțuit sau de sticlă, cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii care nu pot coborî din pat. – Pl. și: ploșci (BUJOR, S. 99), plosce (SBIERA, P. 68).
16. [DLRLC] PLOȘTI vb. IV v. pleoști.
17. [Șăineanu, ed. VI] ploscă f. vas sferoidal de ținut rachiu ori vin: o ploscă plină de apă; fig. plosca cu minciuni PANN. [Serb. PLOSKA].
18. [Scriban] pleoștésc (eo dift.) v. tr. (sîrb. pljoštiti, ploštiti, plosniti, a turti; bg. plĭuštĭy, rut. pliúštiti, rus. ploščitĭ, plĭuščitĭ, plĭúsnitĭ, pol. plaszczyc, ceh. ploštiti. V. plesnesc, bleojdesc, bleștesc). Turtesc, fac să se lase în jos orĭ la o parte: pălăria pleoștită (Sadov. VR. 1911, 1, 14), greutatea zăpeziĭ a pleoștit acoperișu, acoperișu s’a pleoștit. – În Maram. pleștesc, în Ban. Olt. pluștesc. V. tăpșesc.
19. [Scriban] plóscă f., pl. ștĭ, șcĭ și ște (vsl. ploskva, d. ploskŭ, lat; bg. sîrb. ceh. ploska. V. palașcă). Butelie de lemn (saŭ și de metal orĭ de sticlă) lată și legată cu curele ca să poată fi purtată atîrnată de umăr. (Azĭ în armată îĭ zice bidon). Fig. Iron. Țîță mare. V. matara, garniță.
20. [Scriban] pluștésc, V. pleoștesc.
21. [DOOM 3] pleoști (a ~) (desp. pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștesc, 3 sg. pleoștește, imperf. 1 pleoșteam; conj. prez. 1 sg. să pleoștesc, 3 să pleoștească
22. [DOOM 2] pleoști (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștesc, imperf. 3 sg. pleoștea; conj. prez. 3 să pleoștească
23. [MDO] pleoști (2 sil.)
24. [DOOM 3] ploscă s. f., g.-d. art. ploștii; pl. ploști
25. [DOOM 2] ploscă s. f., g.-d. art. ploștii; pl. ploști
26. [MDO] ploscă, pl. ploști
27. [IVO-III] pleoștesc, -team 1 imp.
28. [IVO-III] ploscă, ploști.
29. [DER] ploscă (ploști), s. f. – 1. Vas rotund și turtit de metal sau de lemn. – 2. Corneci, vas cu praf de pușcă. – 3. Vas pentru urinat. – 4. (Arg.) Poșetă de damă. – 5. (Arg.) Țîță. – Mr. ploscă, megl. ploască. Sl. ploskŭ „turtit”, plovska „ploscă” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 64), cf. bg., sb., ceh. ploska, mag. palackz, ngr. πλόσϰα, alb. ploskë, tc. palaska (Miklosich, Fremdw., 118), cf. și palașcă, plașcă, ploșniță. – Der. ploscar, s. m. (fabricant de ploști din lemn; persoană care la nunți vizitează invitații oferindu-le de băut; flecar, palavragiu; Trans., par cu care se bate fînul în căpiță; Arg., borfaș, hoț de buzunare); ploscaș, s. m. (șarlatan, potlogar); ploșcașe, s. f. (intrigantă, tîrfă); ploscoană, s. f. (Trans., ploscă; căpiță). Ploscaș este explicat de Cihac, II, 263, ca o deformare din *plotcaș, cf. ceh. pletkar „intrigant”; dar cuvîntul sl. nu e sigur în rom. și sensul se înțelege ușor plecînd de la ploscar „persoană care merge din casă în casă să ducă vești”, cf. a umbla cu plosca „a pîrî, a țese intrigi”.
30. [DE] PLOSCA, com. în jud. Teleorman, situată în zona de contact a câmpiei Boian, cu câmpia Găvanu-Burdea, pe râul Vedea; 6.675 loc. (2003). Stație de c. f. Centru de cusături și țesături populare. Biserica Nașterea Maicii Domnului (1812), în satul P.
31. [Argou] pleoști, pleoștesc v. r. a deveni abătut / deprimat
32. [Argou] a umbla cu plosca / cu plugușorul expr. (intl.) 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a flecări, a trăncăni.
33. [Argou] ploscă, ploști s. f. (intl.) 1. geantă, poșetă. 2. buzunar.
34. [DRAM 2021] pleoștí, pleoștesc, v.r. 1. A se turti, a se lăsa în jos. 2. A se dezumfla. – Din sl. pljoštiti „a turti” (Scriban, DEX, MDA).
35. [DRAM 2015] pleoști, pleoștesc, vb. refl. – 1. A se turti, a se lăsa în jos. 2. A se dezumfla. – Din sl. pljoštiti „a turti” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL