1. [DEX '09] PLENIPOTENȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.
2. [MDA2] plenipotență sf [At: VĂCĂRESCU, IST. 267 / V: (înv) ~țiu[1], plinipotenție[2] / Pl: ~țe / E: it plenipotenza] 1 Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune, în special în probleme care interesează două state. 2 (Ccr) Act prin care se dă o plenipotență (1).
3. [DEX '98] PLENIPOTENȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.
4. [DLRLC] PLENIPOTENȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină dată cuiva într-o anumită chestiune. [Avînd] fiecare actele de plenipotență de la suveranii lor respectivi. GHICA, la CADE.
5. [DN] PLENIPOTENȚĂ s.f. Putere deplină acordată cuiva pentru a trata o chestiune oarecare. [< it. plenipotenza].
6. [MDN '00] PLENIPOTENȚĂ s. f. putere deplină acordată cuiva pentru a trata o problemă de stat. (< it. plenipotenza)
7. [Scriban] *plenipoténță f., pl. e (lat. plenus, plin, potentia, putere. V. plin, potență). Autorizare deplină de a face ceva. V. procură.
8. [MDA2] plenipotenție[1] sf vz plenipotență
9. [MDA2] plinipotenție sf vz plenipotență
10. [DOOM 3] plenipotență (rar) s. f., g.-d. art. plenipotenței; pl. plenipotențe
11. [DOOM 2] plenipotență (rar) s. f., g.-d. art. plenipotenței; pl. plenipotențe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL