1. [MDA2] plăvii sfp [At: I. CR. V, 376 / V: plevii[1] / E: cf pleavă] (Reg) Acțiuni, fapte lipsite de seriozitate Si: fleacuri, prostii.
2. [DEX '09] PLAVIE, plavii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde la pământ. [Pl. și: (pop.) plăvii] – Din sl. plavĭ.
3. [DEX '09] PLĂVIU, -IE, plăvii, adj. (Înv. și reg.; despre oameni) Plăviț (2). ♦ (Înv.) Palid. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iu.
4. [MDA2] plaghie sf vz plavie
5. [MDA2] plagie sf vz plavie
6. [MDA2] plahie sf vz plavie
7. [MDA2] plavă2 sf vz plavie
8. [MDA2] plavie [At: PRAV. 39 / V: (reg) plaghie, plagie, (înv) plavă (Pl: ~ve), plahie / Pl: ~ii, (pop) plăvii / E: cf ucr, rs плавня „stufăriș”, ucr плавня „luncă cu bălți”] 1 sf Insuliță plutitoare sau lipită de malul apei, formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori, crengi etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol Si: plaur (2), (reg) cocioc, năcladă. 2-3 sf (Reg; îe) A (se) lăsa sau a (se) lungi ~ A (se) întinde la pământ. 4-5 sf (Îae) A (se) lungi pe toată suprafața. 6 sf (Îe) A face (pe cineva sau ceva) ~ A doborî pe cineva la pământ. 7 sf (Îe) A pluti (sau a merge) ~ A aluneca pe suprafața unei ape. 8 av (Pe lângă verbe de mișcare) În cantitate mare. 9 av În număr mare. 10 sf (Îvr; îf plavă) Navă. 11 sf (Îvr; îf plavă) Corabie. 12 sf (Reg) Plută. 13 sf (Buc) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) palancă1, picătură. 14 sf (Reg) Șir de trestii înfipte în pământ, din care își fac ciobanii adăpost. 15 sf (Mol) Limbă de foc Si: (reg) plavină (2).
9. [MDA2] plăviu, ~ie a [At: BOLINTINEANU, O. 57 / Pl: -ii / E: plav2 + -iu] 1 (Îvr; d. oameni sau părul lor) Blond. 2 (Îvr; d. oameni) Care are pielea foarte albă, părul blond și ochi albaștri Si: (înv) plăvâi (2). 3 (Înv) Palid.
10. [MDA2] plevii sfp vz plăvii
11. [DLRLC] PLAGIE s. f. v. plavie.
12. [DLRLC] PLAVIE, plavii și plăvii, s. f. Insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierbărie, rizomi, rădăcini de arbori și resturi vegetale intrate în putrefacție și amestecate cu nămol. V. plaur. Umbla pe plavie și vorbea de unul singur. DAVIDOGLU, O. 43. N-aș putea spune că admirasem... clădirile imense și zbîrlite de trunchiuri care în partea locului se cheamă plăvii. SADOVEANU, O. A. II 206. Cînd va veni [apa] mare și îngroșată cu plăvii. SLAVICI, V. P. 57. ◊ Expr. A se lăsa (sau a se lungi) plavie = a se întinde, a se lungi la pămînt. Pernele umplute cu paie i se păreau prea tari, parcă-i intrau în carne, și fata cerea să i se ia și se lăsa iar plavie. SANDU-ALDEA, D. N. 269. A face (pe cineva sau ceva) plavie = a doborî, a face una cu pămîntul. – Variantă: plagie (SADOVEANU, O. I 406, NEGRUZZI, S. II 7) s. f.
13. [DLRLC] PLĂVIU, -IE, plăvii, adj. (Despre persoane) Blond. Atunci a oprit pe un băiețaș plăviu, care i se părea mai de înțeles. POPA, V. 171. ♦ (Despre figura cuiva) Palid. Ea desface vălul, fața-i e plăvie. BOLINTINEANU, la TDRG.
14. [Șăineanu, ed. VI] plàghie f. crengi aduse grămadă de o apă curgătoare: Oltule, aduci plaghii și butuci POP. [Rostire vulgară din plàvie].
15. [Șăineanu, ed. VI] plàvie f. insulă plutitoare formată din plute, nomol și pietroaie. [Slav. PLAVĬ, ceva ce plutește].
16. [Șăineanu, ed. VI] plăviu a. bălan: sora cea plăvie BOL. [V. plăvan].
17. [Scriban] plághie, V. plavie.
18. [Scriban] plávie f., pl. ăviĭ și (vechĭ) aviĭ (vsl. plavĭ, corabie, d. plavati, pluti-plovon, a pluti, a naviga; rus. plavún, lemn adus de apă. V. plutesc). Munt. Mold. Lemne saŭ ramurĭ duse de ape și uneorĭ înfipte în rîŭ: apele Dunăriĭ cărînd la vale plăviĭ de stuf (Sandu-Aldea, VR. 1909, 4, 68). Plávină, limbă de foc (Btș.). – P. evoluțiunea înțelesuluĭ, cp. cu lat. flúere, a pluti, și fluctus, val, care e o „limbă de apă”, ca și flacăra, care e o „limbă de foc”. Apoĭ, mișcarea apeĭ, flacăriĭ și pînzeĭ în vînt seamănă: a pleoscăi, a pîlpîi, a fîlfîi). – Fals scris plaghie, că v nu se preface în gh, ci în γ neogrecesc. Decĭ (dacă vreĭ să redaĭ pronunțarea populară), plaγie.
19. [DOOM 3] plavie (desp. -vi-e) s. f., art. plavia (desp. -vi-a), g.-d. art. plaviei; pl. plavii, art. plaviile (desp. -vi-i-)
20. [DOOM 3] plăviu (înv., reg.) adj. m., f. plăvie; pl. m. și f. plăvii
21. [DOOM 2] plavie (-vi-e) s. f., art. plavia (-vi-a), g.-d. art. plaviei; pl. plavii, art. plaviile (-vi-i-)
22. [DOOM 2] plăviu (înv., reg.) adj. m., f. plăvie; pl. m. și f. plăvii
23. [DER] plavie (plăvii), s. f. – Morman, grămadă de crengi și ierburi amestecate cu pămînt, care plutesc pe suprafața anumitor rîuri. – Var. plaghie. Sl. plavĭ „navă”, din plaviti „a pluti” (Cihac, II, 267; Conev 38). E dubletul lui plavă, s. f. (Olt., plasă de pescuit); cf. și plaur. – Der. plavină, s. f. (Bucov., limbă de foc; pală de fîn); plavnă, s. f. (regiune mlăștinoasă); plavcă, s. f. (loc unde se usucă năvoadele).
24. [DAR] plăvii s.f. pl. (reg.) acțiuni, fapte lipsite de seriozitate; fleacuri, prostii.
25. [DLRLV] PLAHIE s.f. v. plavie.
26. [DLRLV] PLAVIE s.f. (Mold., ȚR) Plaur. A: Fiece lucru . . . carile va fi aruncat apa ca o plavie, acesta de nu-l va mărturisi nu va avea nici o certare. PRAV. Prutul pusese Niculai-Vodă . . . de-l curăție, cu multe sute de oameni, de copaci și de plahii. NECULCE. Eu socotescu să vă asamăn lemnului ce-l poartă mare sau plavii care aduce apa. E 1779, 21r. B: Niște călători trecea pre marginea mării si văzură o plavie viind pre mare spre margine. E 1717, 181v. Variante: plahie (NECULCE). Etimologie: cf. rus., ucr. plavnja „stufăriș”.
27. [DAR] plavie, plăvii, s.f. (reg.) 1. insulă plutitoare alcătuită din plaur (stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori, crengi și nămol); plaur, cocioc, năcladă. 2. (cu forma plavă) navă, corabie; plută. 3. pădure doborâtă de vânt; palancă. 4. șir de trestii înfipte în pământ, din care ciobanii își fac adăpost. 5. limbă de foc; plavină. 6. (adv.) în cantitate sau în număr mare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL