[Scriban] pitonóg n., pl. óage (din pintenog, cotonog, papaĭnog, în care nog e vsl. noga, picĭor). Vest. Un băț care are la un capăt o traversă pe care apeșĭ cu picĭoru în pămînt ca să facĭ găurĭ de pus sămînța saŭ de înfipt haragiĭ (numit în est chitonog, chitănog și chitonag, ĭar în Munt. cotonoagă). Pl. Catalige, niște prăjinĭ pe care se poate fixa picĭoru p. a merge la oarecare înălțime de la pămînt, cum obișnuĭesc păstoriĭ și curieriĭ ruralĭ în landele Franciiĭ. – Se numesc și pitoroage și pitonoage (Bz.), picioroage (Rț.) și maĭ des picĭoroange (supt infl. luĭ picĭor). În Trans. sud picĭoroange și chitoroange, patine (de lemn cu șina de fer). – P. înț. de „păsărĭ cu picĭoroange”, naturaliștiĭ ar face maĭ bine să zică picĭorongate, ca buzat, care are buze marĭ; codat, care are coadă (mare); moțat, care are moț, ș. a. V. brucesc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL