1. [DEX '09] PIȚIGĂIAT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) Slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăit, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.
2. [MDA2] pițigăiat, ~ă a [At: POLIZU / V: ~ăit, (reg) pârțâgâit / Pl: ~ați~, ~e / E: pițigoi] 1 (D. voce, glas, sunete etc.) Subțire. 2 (Pop; d. oameni și animale) Slab. 3 (Mun; d. firele de lână) Neuniform.
3. [DLRLC] PIȚIGĂIAT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. (Despre glasul cuiva; despre sunete) Subțire, ascuțit, strident. Se auzi un glas pițigăiat. ISPIRESCU, L. 100. Pare că și aude fanfarele cîntate pe ton pițigăiat de corul vînătorilor. ODOBESCU, S. III 144. (Adverbial) [Profesorul] țipă pițigăiat, parc-ar fi o femeie: «treci la loc, găgăuță!». DELAVRANCEA, la TDRG. ♦ (Despre oameni și animale; rar ) Slab, firav, plăpînd. Ieșeau toți afară înaintea lui jigăriți... ca niște netoți, subțiratici și pițigăiați, mă rog, leșinați de foame. ISPIRESCU, L. 174. Peste cîteva zile veni alt urs, mai mic și mai pițigăiat. ȘEZ. VIII 133.
4. [Șăineanu, ed. VI] pițigăiat a. 1. subțirel, svelt; 2. ascuțit, subțire, vorbind de voce. [V. pițigoiu].
5. [Scriban] pițigăĭát, -ă adj. (îld. pițigoĭat, d. pițigoĭ). Voce pițigăĭată, voce ca de pițigoĭ, supțire și ridiculă. Adv. Cu voce ca de pițigoĭ: a vorbi pițigăĭat.
6. [DEX '09] PIȚIGĂI vb. IV v. pițigăia.
7. [DEX '09] PIȚIGĂIA, pițigăiez, vb. I. Tranz. A-și subția, a-și ascuți vocea. ♦ Refl. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. [Pr.: -gă-ia. – Var.: pițigăi vb. IV] – Din pițigăiat (derivat regresiv).
8. [DEX '09] PIȚIGĂIT, -Ă adj. v. pițigăiat.
9. [MDA2] pârțâgâit2, ~ă a vz pițigăiat
10. [MDA2] pițigăi2 v vz pițigăia
11. [MDA2] pițigăi1 ssp [At: VICIU, GL. / E: nct] (Reg) Cimitir.
12. [MDA2] pițigăia [At: VLAHUȚĂ, O. A. I, 198 / V: (rar; cscj) ~ăi / Pzi: ~iez / E: drr pițigăiat] 1 vt (C. i. vocea, glasul etc.) A face să devină mai subțire, mai ascuțit, mai strident Si: (reg) a pițigărni. 2 vr (Rar) A vorbi cu glas subțire.
13. [MDA2] pițigăit, ~ă a vz pițigăiat
14. [DLRLC] PIȚIGĂIA, pițigăiesc, vb. I. Tranz. (Cu privire la voce) A face să devină subțire, cu timbrul înalt; a subția, a ascuți. Și-și făcea ochii dulci și-și pițigăia glasul și se mlădia ca o pisică. VLAHUȚĂ, la TDRG.
15. [Scriban] pițigăĭéz v. tr. (d. pițigăĭat, pițigoĭ). Iron. Fac ca pițigoĭu, vorbind de voce: oratoru, pițigăindu-șĭ vocea, începu a declama contra cĭocoilor.
16. [MDO] pițigăiat
17. [DOOM 3] pițigăia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pițigăiez, 3 pițigăiază, 1 pl. pițigăiem; conj. prez. 1 sg. să pițigăiez, 3 să pițigăieze; ger. pițigăind
18. [DOOM 2] pițigăia (a ~) vb., ind. prez. 3 pițigăiază, 1 pl. pițigăiem; conj. prez. 3 să pițigăieze; ger. pițigăind
19. [IVO-III] pițigăez, -ăiază 3, -ăeze 3 conj., -ăiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL