1. [Scriban] pistórnic și -ólnic, pristórnic și -ólnic n., pl. e (vsl. *pĭestovnikŭ [d. pĭesta, stampilă] de unde s’a făcut pistornic și, supt infl. luĭ pristol, cele-lalte forme. Rus. pest, pisălog, pestóvnik, o plantă echisetacee. Cp. cu ceasornic, țîrcovnic). Sigilu cruciform care se imprimă pe prescurĭ. Un fel de colac (pîne) în formă de cruce. Pristolnic m. O plantă malvacee cu ale căreĭ fructe se înseamnă prescurile (Abutilon Avicennae). – Și priscornic (infl. de prescură) și pistor, n., pl. oare.
2. [Mitologic] Pistor, în mitologia romană, denumire purtată de Iupiter, datorită ajutorului pe care l-a dat odată Romei în timpul asedierii ei de către gali. El s-a arătat atunci într-o noapte în vis romanilor și, îndemnîndu-i să le arunce galilor tot ce aveau mai de preț, le-a făgăduit în schimb victoria. Or, cum la Roma bîntuia o foamete cumplită și făina era lucrul cel mai de preț, romanii au făcut din puțina făină care le rămăsese pîini, pe care le-au aruncat, de sus din cetate, asupra galilor. Înspăimîntați de această dovadă de belșug, galii, care sperau să-i învingă pe cei asediați prin înfometare, au renunțat la planul lor și n-au mai continuat lupta. În felul acesta îndemnul lui Iupiter a adus victoria. Drept recunoștință și în amintirea acestui eveniment, romanii l-au supranumit „brutarul” (pistor) și i-au ridicat un altar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL