1. [MDA2] pișpăit sn [At: DDRF / V: pâș~ / Pl: ~uri / E: pișpăi] (Rar) Șoaptă la urechea cuiva Si: (îvr) pișpăitură.
2. [MDA2] pâșpăi v vz pișpăi
3. [MDA2] pâșpăit sn vz pișpăit
4. [MDA2] pâșpâi v vz pișpăi
5. [MDA2] pișpăi [At: CV 1951, nr. 6, 28 / V: pâș~, pâșpâi, pișpâi / Pzi: ~esc / E: piș2] 1 vi (Rar) A șopti ceva la urechea cuiva pentru a cleveti. 2 vi A face intrigi. 3 vt (Reg; d. erbivore; îf pâșpâi) A nu mânca bine Si: a frunzări, a pospăi (6).
6. [MDA2] pișpâi v vz pișpăi
7. [DLRM] PIȘPĂI, pișpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A șopti la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi.
8. [DAR] pișpăit, pișpăituri, s.n. (înv.) șoaptă (la urechea cuiva) ca intrigă, cleveteală, intrigăraie, pișpăitură.
9. [DAR] pișpăi, pișpăiesc, vb. IV 1. (înv.) a șopti ceva la urechea cuiva pentru a cleveti; a face intrigi. 2. (reg.) a nu mânca bine; a frunzări, a pospăi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL