1. [MDA2] pipiric sm vz pipirig1
2. [DLRLC] PIPIRIC, pipirici, s. m. (Bucov.) Om mic, slab și pipernicit; stîrpitură, prichindel, pitic. Titirezul s-au cam supărat de numele pipiric și li-au răspuns îndată...: «hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine!». SBIERA, P. 178. – Variantă: piperig (SBIERA, P. 82) s. m.
3. [DLRM] PIPIRIC, pipirici, s. m. (Reg.) Om mic, slab și pipernicit; stîrpitură; prichindel, pitic. [Var.: piperig s. m.]
4. [Scriban] pipiric și -eríg m. (rut. pidpirka, a. î. Cp. și cu pipernicit). Bucov. Prichindel, poghircă.
5. [DEX '09] PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brun-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori de culoare verde-închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențe compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
6. [MDA2] chichiric sm vz pipirig
7. [MDA2] papirig sm vz pipirig1
8. [MDA2] peperig sm vz pipirig1
9. [MDA2] piperig sm vz pipirig1
10. [MDA2] pipirig1 [At: ANON. CAR. / V: pap~, peper~, ~per~, ~ic, ~ă sf / Pl: ~igi / E: nct] 1 sm (Reg; șîc piperig-mare) Plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate îngrămădite în spice la vârful tulpinii Si: rogoz, (reg) papură-rotundă, păpuric, țiperig (Schoenoplectus lacustris). 2 sm Plantă cu tulpina formată în trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi-închis Si: țipirig (Scirpus silvaticus). 3 sm (Reg; îc) ~-de-munte Plantă cu tulpina aspră și rigidă de culoare verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit Si: (reg) capu-câmpului, coadă, iarbă-de-cositor (Equisetum hiemale). 4 sm (Bot; reg) Pipiriguț (Heleocharis palustris). 5 sm (Bot; reg) Rugină (Juncus effusus și conglomeratus). 6 sm (Reg) Planta Juncus maritimus. 7 sm Plantă erbacee perenă cu tulpină triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele, cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare Si: (reg) papură1 (Holoschoenus vulgaris). 8 sm (Bot; reg; îc) ~-înflorit Roșățea (Butomus umbellatus). 9 sm (Reg; îc) ~-mărunt Planta Fimbristylis annua. 10 sm (Zlg; înv; Trs; îc) Peperig-viu Hidră (Hydra viridis). 11 sm (Buc) Om mic, slab și pipernicit Si: chircitură, sfrijitură. 12 sm (Buc) Pitic. 13 a (Reg; d. animale și plante) Nedezvoltat.
11. [MDA2] pipirigă3 sf vz pipirig1
12. [CADE] ȚIPIRIG2, ȚIPERIG2 sbst. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu paiul în trei muchii obtuse, cu foile plane, late și de obiceiu mai scurte decît tulpina; face flori de un verde-închis, dispuse în mici spicușoare ovale, numeroase, grupate în glomerule; crește pe lîngă fînețele umede, pe lîngă pîraiele din păduri și pe locuri mlăștinoase; numită și „cipirig” sau „pipirig” (Scirpus silvaticus) (🖼 5141): stătea pe malul unei vălcele pline de țipirig (S.-ALD.) ¶ 2 = PIPIRIG1 ¶ 3 = RUGINĂ5 [comp. lat. cyperus și CIPIRIG, PIPIRIG].
13. [DEX '98] PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
14. [DLRLC] PIPERIG1 s. m. v. pipiric.
15. [DLRLC] PIPERIG2 s. m. v. pipirig.
16. [DLRLC] PIPIRIG s. m. (Uneori cu sens colectiv) Numele mai multor plante erbacee monocotiledonate, cu tulpina flexibilă, cu flori galbene-cafenii, brun-roșcate sau cenușii-verzui ori albăstrii; crește prin mlaștini și locuri umede (Equisetum hiemale și Scirpus lacustris). Curgea de la deal un izvor care făcea mlaștină; creștea acolo pipirig ce prindea a se înnoi în primăvară. SADOVEANU, N. F. 117. Colo jos în vale, pe unde sînt bălțile cele multe, nu cresc numai sălcii și răchite; pe ici, pe colea este și șovar, pipirig, papură, ba chiar și cîte un fir de trestie. SLAVICI, O. I 63. – Variantă: piperig (ODOBESCU, S. III 173) s. m.
17. [Șăineanu, ed. VI] pipirig n. un fel de trestie ce seamănă cu papura, dar e mai mică (Scirpus lacustris). [Diminutiv din papură (în loc de păpurig)].
18. [Scriban] pipérig, V. pipirig 1.
19. [Scriban] pipiríg (nord) și țip- (sud) m. (cp. cu pipiric, cu săs. ziprik, id., și cu lat. cypérus, o plantă ciperacee). Un fel de rogoz, plantă ciperacee (scirpus lacustris). Alt fel de rogoz care se numește și pipiriguț, spetează și ĭarba mlaștiniĭ (heleócharis palustris). O plantă acŭatică juncacee numită și rugină (juncus effusus). O plantă echisetacee acŭatică ale căreĭ tulpinĭ, bogate în acid salicilic, se întrebuințează la lustruit obĭectele de lemn și de metal (equisétum hiemale).
20. [DOOM 3] pipirig s. m., pl. pipirigi
21. [DOOM 2] pipirig s. m., pl. pipirigi
22. [DER] pipiric (pipirici), s. m. – Corcitură, stîrpitură. – Var. pipiriu, piperig. Creație expresivă, cf. cicili, giugiuli, rut. pidpirka „stîrpitură” (după Candrea, rut. este etimonul rom.) ngr. πισπιρίγϰος „stîrpitură”, sp. pipirigallo, pipiripao, pipiritaña etc. În Bucov. Este cuvînt identic cu pipirig (var. țipirig), s. m. (stuf, Juncus effusus, Scirpus lacustris; rogoz, Heleocharis palustris; plantă ecvitacee, Equisetum hiemale), pe care Cihac, II, 242 și Tiktin le trimit la papură, cu mică probabilitate, și la pirpiriu, adj. (plăpînd, slăbănog), cu r infix, a cărui corespondență cu tc. pirpiri „grosolan” (Loewe 69; Tiktin; Candrea) teebuie să fie întîmplătoare. Der. pipiriguț, s. m. (rogoz); pipiriguță, s. f. (păiuș, Aira cespitosa); pipigioi, s. m. (Trans., măzăriche sălbatică, Orobus vernus); pipernici, vb. refl. (a se zgîrci, a se contracta; a se atrofia, a slăbi), în al cărui prin sens pare să fi intervenit o încrucișare cu piper, condiment (de la pir, plantă, după Tiktin; de la piper după Scriban); pipernicie, s. f. (zgîrceală, atrofie); pirnici, vb. (a slăbi); pirniceală, s. f. (aspect pipernicit); pierci (var. chirci, închirci), vb. (a se opri din creștere), cf. sgîrci, sbîrci. Pentru familia lui pirpiriu, cf. firfiriu, firfiric.
23. [DE] PIPIRIG, com. în jud. Neamț, situată la poalele culmii Pleșu, pe cursul superior al râului Neamț (Ozana); 8.811 loc. (2003). Expl. de petrol și gaze naturale. Fabrică de cherestea. Centru de confecționare a traistelor populare și a cojoacelor. Bisericile de lemn Sf. Nicolae (1801, cu adăugiri din 1936) și Sf. Vasile (1829-1830), în satele P. și Boboiești.
24. [DRAM 2021] pipiríg, s.m. (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus); iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează: „Leagănu-i din pipirig” (Bilțiu, 2007: 286). – Et. nec. (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. pipirig, pipiriga (Bakos, 1982).
25. [DRAM 2015] pipirig, s.m. – (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus); iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează (Borza, 1968: 91). – Et. nec. (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. pipirig, pipiriga (Bakos, 1982).
26. [DRAM] pipirig, -i, s.m. – (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus). Iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează (Borza 1968: 91). – Et. nec. (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (pipirig; pipiriga) (Bakos 1982).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL