1. [MDA2] pioncăni [At: UDRESCU, GL. / V: pior~ / Pzi: pioncăn, ~nesc / E: pionc + -ăni] 1 vi (D. curci) A scoate strigătul caracteristic speciei Si: (reg) a pioncăi (1). 2 vi (Pan; d. oameni) A pioci (2). 3 vi A vorbi încet Si: (reg) a pioci (3), a pioncăi (3). 4-5 vri A slăbi din cauza bolii sau a bătrâneții Si: (reg) a (se) pioncăi (4-5). 6-7 vri A deveni moale, fără putere Si: (reg) a (se) pioncăi (6-7). 8-9 vri A se deplasa greu Si: a (se) pioncăi (8-9). 10-11 vri A nu mai vedea bine Si: (reg) a (se) pioncăi (10-11). 12-13 vri A (se) mocoși.
2. [MDA2] piorcăni v vz pioncăni
3. [DAR] pioncăni, pioncăn și pioncănesc, vb. IV (reg.) 1. (despre curci) a scoate strigătul caracteristic speciei; a pioncăi. 2. a vorbi cu voce subțire, pițigăiată; a pioncăi. 3. a vorbi încet, slab, stins; a pioncăi, a pioci. 4. a slăbi, a se topi (de boală sau de bătrânețe); a deveni moale, fără putere. 5. a merge, a se deplasa greu, a (se) pioncăi. 6. a nu mai vedea bine. 7. a se mocoși, a se mocăi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL