1. [DEX '09] PINION, pinioane, s. n. Roată dințată cu un număr mic de dinți, care intră în componența unui angrenaj, servind la punerea în mișcare a altor roți din angrenajul respectiv. [Pr.: -ni-on] – Din fr. pignon.
2. [MDA2] pinion sn [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 198 / S și: pignon l P: ~ni-on / Pl: ~oane / E: fr pignon] Roată dințată a unui angrenaj care are cel mai mic număr de dinți, servind la punerea în mișcare a altor roți din angrenaj.
3. [DLRLC] PINION, pinioane, s. n. Roată dințată fără spițe, cu un număr mic de dinți care se angrenează în dinții unei roți mai mari, pentru a o pune în mișcare. – Pronunțat: -ni-on.
4. [DN] PINION s.n. Roată dințată a unui angrenaj, care are un număr mic de dinți. [Pron. -ni-on, pl. -oane. / < fr. pignon].
5. [MDN '00] PINION s. n. 1. roată dințată, cu diamentru minim, a unui angrenaj. 2. perete triunghiular care încheie la partea superioară zidul unui edificiu; fronton. (< fr. pignon)
6. [DOOM 3] pinion (desp. -ni-on) s. n., pl. pinioane
7. [DOOM 2] pinion (-ni-on) s. n., pl. pinioane
8. [MDO] pinion (i-o), pl. pinioane
9. [DE] PINIÓN (< fr.) s. n. 1. Roată dințată cu număr mic de dinți, care intră în componența angrenajelor, fiind deseori roata conducătoare a acestora. 2. Partea superioară a unui perete exterior, de obicei de formă triunghiulară, cuprinsă între planșeul podului și cele două versante ale acoperișului. Frecvent utilizat în arhitectura romanică și gotică, atât în construcțiile civile, cât și la cele bisericești.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL