1. [DEX '09] PIETISM s. n. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german, fondată în 1671 și caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, rigorism în practicile religioase și ascetism. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétisme.
2. [MDA2] pietism sn [At: POLIZU / P: pi-e~ / Pl: (rar) ~e / E: fr piétisme] 1 Doctrină ascetică a unei secte protestante care promovează respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem Si: puritanism. 2 (Pex) Atitudine, comportare a adepților acestei doctrine Si: puritanism. 3 (Îdt; prt) Evlavie ipocrită.
3. [DEX '98] PIETISM s. n. Doctrină ascetică a unei secte protestante, care promovează respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem; p. ext. atitudine, comportare a adepților acestei doctrine. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétisme.
4. [DLRLC] PIETISM s. n. Doctrină religioasă protestantă, răspîndită în Germania, ai cărei adepți practică ascetismul și acceptă ideea sacerdoțiului universal.
5. [DN] PIETISM s.n. Doctrină ascetică protestantă, apărută în Germania în sec. XVII, care admitea că fiecare poate interpreta scriptura în felul lui. [Pron. pi-e-. / < fr. piétisme].
6. [MDN '00] PIETISM s. n. doctrină ascetică protestantă, care promovează respectarea riguroasă a practicilor religioase, pietatea și misticismul. (< fr. piétisme)
7. [Șăineanu, ed. VI] pietism n. doctrina pietiștilor.
8. [Scriban] *pietízm n. (fr. piétisme, d. piété, pietate). Doctrină religioasă a unor protestanțĭ care tind la ascetizm proclamînd sacerdoțiu universal al tuturor credincĭoșilor ș. a. V. protestantizm.
9. [DOOM 3] pietism (desp. pi-e-) s. n.
10. [DOOM 2] pietism (pi-e-) s. n.
11. [D.Religios] pietism s. n. Doctrină ascetică a unei secte protestante, fundată în 1671 de teologul german Philipp Jakob Spener (1635-1705), care promovează respectarea riguroasă a practicilor religioase și misticismul extrem; p. ext. atitudinea adepților acestei doctrine. ♦ (Înv., peior.) Evlavie (ipocrită). – Din fr. piétisme.
12. [DE] PIETÍSM (< fr., germ.; {}s lat. pietas „pietate”) s. n. 1. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german fondată în 1671 de pastorul alsacian Philipp Jakob Spener (1635-1705), apărută ca o reacție contra dogmatismului bisericii oficiale; sub A.H. Francke (1663-1727), succesorul lui Spener, Universitatea din Halle a devenit centrul acestei mișcări. Caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, preconizând o viață morală, rigorism în practicile religioase și ascetism. Principalii reprezentanți: G. Arnold, N.L. Zinzendorf. P. a influențat bisericile moraviană și metodistă. 2. Tendință permanentă în bisericile creștine accentuând asupra sacrificiului personal și a exercițiilor de pietate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL