1. [DEX '09] PIEIRE s. f. Acțiunea de a pieri și rezultatul ei. 1. Moarte (violentă, năprasnică); ucidere, omor. ♦ (În limbajul bisericesc) Pierdere a vieții veșnice ca urmare a degradării morale și a căderii în păcat. ♦ (Înv. și reg.) Pericol, primejdie de moarte; p. ext. necaz, supărare. 2. Distrugere, nimicire; dispariție; decădere, ruinare. ♦ Încetare, anulare, suprimare. [Var.: (reg.) pierire s. f.] – V. pieri.
2. [MDA2] pieire sf [At: PSALT. SCH. 359/13 / V: ~eri~, (înv) pii~ / Pl: ~ri / E: pieri] 1-2 Moarte (năpraznică, violentă) Si: masacru, pierzanie (1-2), pierzare (1-2), (înv) piericiune (1-2), (îvr) pierzăciune (1-2), (reg) pieiște (1-2). 3 Ucidere. 4 Masacru. 5 (Reg; îlav) În ~ Cu nici un chip. 6 (Îvr) Executare a unui condamnat la moarte. 7 Ofilire, uscare a unei plante sau a unei părți a plantei Si: piericiune (5). 8 (Bis; îoc mântuire, salvare) Pierdere a vieții veșnice ca unnare a degradării morale și a căderii în păcat Si: pierzare (8), (înv) pierdere, piericiune (6). 9 (Îrg) Pericol, primejdie de moarte. 10 (Pex) Necaz. 11 Dificultate mare. 12 (Reg; îs) ~ cu nevoie Se spune despre asocierea mai multor oameni de aceeași teapă. 13 Decădere morală Si: distrugere, nimicire, ruinare, (înv) piericiune (9), pierzare (9). 14 Încetare. 15 (Înv; îs) ~a soarelui Eclipsă de soare.
3. [DLRLC] PIEIRE s. f. 1. (Livresc, arhaizant) Moarte, omor, ucidere (uneori în masă, v. măcel). Și era prin șanț pieire și văzduhul tremura. Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era. COȘBUC, P. II 44. [Oastea] cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. El vrea a mea pieire? ALECSANDRI, T. II 116. ◊ (Pleonastic) Începe... să strige ca într-o pieire de moarte. CARAGIALE, O. III 98. ◊ (Precizat prin «capului») îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Iepurii și-au semănat ardei, pieirea capului lor, se zice despre cei care, prin faptele lor nechibzuite, se pun singuri în primejdie. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) la pieire = a fi (sau a se afla) în primejdie de moarte. Bine-ai venit, moș Dane! ce-vînt ie-aduse-aice? – Vînt rău și de jălire! Ne calcă iar păgînii, frate, și țara-i la pieire. ALECSANDRI, P. III 285. Dă lui pe loc de știre Că mă aflu la pieire. id. P. P. 126. 2. Fig. Dispariție, distrugere, prăbușire, nimicire. Ai crede că-i pieirea lumii. VLAHUȚĂ, R. P. 66. Un bîtlan pășind încet, Zice: «Nu-i pieirea lumii... vînătorul e poet!». ALECSANDRI, P. III 63. Boieria și domnia aducea pieirea țării. BĂLCESCU, O. I 351. – Variantă: (regional) pierire (COȘBUC, P. I 236, RETEGANUL, P. III 24) s. f.
4. [DEX '09] PIERIRE s. f. v. pieire.
5. [MDA2] pierire sf vz pieire
6. [MDA2] piire sf vz pieire
7. [Șăineanu, ed. VI] peire f. 1. acțiunea de a peri; 2. moarte, ruină: merg la peire.
8. [Șăineanu, ed. VI] perire f. acțiunea de a peri.
9. [Scriban] peíre f. Acțiunea de a peri, moarte. Peire (saŭ peire, mă!) exclamațiune care arată grozăvia saŭ primejdia: -Cum e vremea? – Peire, mă! (adică: mare ger, viscol ș. a.). – Vechĭ perire.
10. [DOOM 3] pieire s. f., g.-d. art. pieirii
11. [DOOM 2] pieire s. f., g.-d. art. pieirii
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL