1. [DEX '09] PICURARE, picurări, s. f. Acțiunea de a picura. – V. picura.
2. [MDA2] picurare sf [At: SADOVEANU, O. III, 120 / Pl: ~rări / E: picura] 1 Cădere în picături Si: picurat1 (1), picuriș (1). 2 Stropire a ceva Si: picurat1 (2). 3 Scurgere a lichidului dintr-un corp îmbibat, dintr-o materie care se topește, dintr-un recipient Si: picurat1 (3). 4 Cădere a unui lichid de la o oarecare înălțime Si: picurat1 (4). 5 Supurare a unei răni Si: picurat1 (5). 6 Turnare a unui lichid peste ceva Si: picurat1 (6). 7 Pătare cu un lichid Si: picurat1 (7). 8 Vibrare a unor sunete, cu ton scăzut Si: picurat1 (8). 9 Strecurare. 10 Ațipire. 11 (Olt) Ciugulire. 12 Pișcare.
3. [DLRLC] PICURARE s. f. Acțiunea de a picura; cădere pic cu pic.
4. [DEX '09] PICURA, picur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.
5. [DEX '09] PICURAR, picurare, s. n. (Constr.) Lăcrimar la acoperiș. – Picura + suf. -ar.
6. [MDA2] picura [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie, 77v/8 / V: (reg; cscj) ~ri / Pzi: picur (îrg), ~rez / E: picur1] 1 vi (D. lichide) A cădea în picături Si: a pica1 (1), a picături (1), a picoti (2). 2 vi (D. picături) A cădea. 3-4 vti (Pop) A stropi (ceva). 5 vi (D. corpuri îmbibate sau acoperite cu un lichid, d. recipiente care conțin un lichid, d. materii în stare de topire etc.) A lăsa să se scurgă, să se prelingă în picături Si: (înv) a pica1, (reg) a picoti. 6 vi (Rar; d. răni) A supura. 7 vi (Rar; d. obiecte, ființe etc.) A cădea de la o înălțime oarecare. 8 vt (C. i. picături dintr-un lichid, dintr-o materie topită etc. sau, pex, din obiecte stropite) A turna peste cineva sau peste ceva Si: (îvp) a pica1 (11). 9 vt (Pfm; îcn; îe) Să-l (sau să mă, să ne etc.) ~ri cu ceară (sau cu lumânarea) Cu nici un chip Si: pentru nimic în lume, nicidecum. 10-11 vtr (Rar) A (se) păta cu ceva. 12-13 vtr (Fig) A (se) strecura. 14 vi (Fig) A răsuna, a vibra cu un ton scăzut Si: (reg) a picui2. 15 vi (Îrg; îe) A ~ de somn, (sau din picioare) A moțăi1 (2). 16 vt (Ban; Olt) A pișca. 17 vt (Olt; d. păsări) A ciuguli. 18 vt (Reg; d. urzici) A înțepa. 19 vi (Ban; d. vin) A avea gust înțepător, acidulat. 20 vi (D. alimente) A pișca la limbă.
7. [MDA2] picurar sn [At: DM / Pl: ~e / E: picura + -ar] (Rar) Lăcrimar (2).
8. [MDA2] picuri v vz picura
9. [DLRLC] PICURA, picur, vb. I. 1. Intranz. (Despre lichide) A cădea picătură cu picătură; a pica. Lacrimile-i picurînd Se prefăceau mărgăritare. IOSIF, PATR. 84. Încet picură ploaia de pe ramuri, VLAHUȚĂ, O. AL. I 155. Din ochi îi picura izvor de plînsoare. ODOBESCU, S. III 207. ◊ (Poetic) Barca tăia undele în taina serii, legănindu-se; lumini argintii picurau din vîrful vîslelor și șopteau căzînd în unde. SADOVEANU, O. I 106. Căldura picură mereu din cer. REBREANU, I. 10. ◊ Fig. A cutremură frigul peste trupul tot. Fața i-i leoarcă... Iar în inima lui picură plîns fără sfîrșit. POPA, V. 65. ♦ A lăsa să cadă picături. Ploua monoton fi trist afară și picurau streșinile fără întrerupere. SADOVEANU, E. 134. El duce regelui răspuns Din tabără Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145. ◊ Expr. De nu curge, (tot sau măcar) picură = dacă nu curge, pică, v. curge. De nu curge, macar picură și cine mișcă, tot pișcă, CREANGĂ, P. 110. 2. Tranz. A turna picătură cu picătură; a slobozi sau a lăsa să cadă pic cu pic. (Fig.) Mînecuță începu a picura din el răutate. SADOVEANU, P. M. 21. Mai picură-mi și tu o slovă, două, Că prea le lași în sama mea pe toate. PĂUN-PINCIO, P. 49. 3. Intranz. (În expr.) A picura de somn = a pica de somn, v. pica. Picura de somn și din cînd în cînd ii asfințeau ochii. SADOVEANU, D. P. 145. Mintea lui e plină de povești, pe care mi le spune seara, pînă tîrziu, pînă ce picur de somn în șoapta lor tot mai ușoară. PĂUN-PINCIO, P. 103. Mai bine-i, cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc, de somn să picuri. EMINESCU, O. I 119. 4. Intranz. Fig. A răsuna; a vibra. După ce se întunecă, rămase sub stele numai tăcerea întinderilor, în care picurau lin din cînd în cînd tălăngi. SADOVEANU, F. J. 429. În fin îmi era cald și bine, iar în auz îmi picurau povești. PĂUN-PINCIO, P. 119. Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. 5. Intranz. (Rar, despre imagini, gînduri etc.) A se scurge unul după altul; a se perinda. Atîtea dulci videnii îmi picură în minte. VLAHUȚĂ, P. 3.- Prez. ind. și: (învechit) picurez (ODOBESCU, S. III 564).
10. [DLRLC] PICURAR, picurare, s. n. Lăcrimar.
11. [Șăineanu, ed. VI] picurà v. 1. a curge picătură cu picătură: cerul picură sau varsă șiroaie de ploaie OD.; 2. Mold. a cădea de oboseală: de somn să picuri EM.; 3. fig. a vibra: peste farmecul naturei dulce-i picură ghitara EM. [Derivat din picà].
12. [Scriban] 2) păcurár m. (lat. pecorarĭus, d. pecus, pécoris, vită; mrom. picurar, it. pecorajo, pecoraro, sic. pikuraru, pg. pegureiro. D. rom vine ung. pakulár. V. pecuniar). Vechĭ. Azĭ Olt. Cĭoban, păstor.
13. [Scriban] 2) pícur, a -á v. intr. (d. pícur, a pica). Cad picătură cu picătură: apa picură de pe streșină. Pirotesc, picotesc, moțăĭ: copilu picura de somn. (V. ațipesc). V. impers. Picură, burează, ploŭă puțin. V. tr. Torn picătură cu picătură, pic, torn foarte puțin: ĭa picură-mĭ puțin rom în ceaĭ, toarnă cerneală în călimară și ĭa sama să nu picurĭ pe masă!
14. [DOOM 3] picurare s. f., g.-d. art. picurării; pl. picurări
15. [DOOM 2] picurare s. f., g.-d. art. picurării; pl. picurări
16. [DOOM 3] picura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. picur, 3 picură; conj. prez. 1 sg. să picur, 3 să picure
17. [DOOM 2] picura (a ~) vb., ind. prez. 3 picură
18. [DLRLV] PICURA vb. 1. (Mold.) A moțăi. Svinții picurînd de somn . . . răpăosară. DOSOFTEI, VS. 2. (Ban.) A mușca. Picur. Morsico. AC, 360. Etimologie: picur + suf. -a. Vezi și picurat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL