[DE] PIACENZA [piatʃéntsa], oraș în N Italiei (Emilia-Romagna), situat pe fl. Pad, la 64 km SE de Milano; 95,6 mii loc. (2001). Expl. de gaz metan, marmură și piatră de constr. Ind. alim., textilă și a hârtiei; fibre artificiale. Fabrici de ciment și mobilă; prelucr. petrolului. Centru comercial. Monumente: Domul (1122-1233), în stil romanico-gotic, dominat de o campanilă ridicată în 1333-1341, bisericile San Antonio (sec. 4-9, reconstruită în stil gotic în 1014), San Francesco (1278), San Sisto (1499-1511, cu modificări ulterioare), San Sepolcro (1513-1533), Madonna di Campagna (1522-1528), San Agostino (1569-1579), Primăria (1281), în stil gotic, Palatul Farnese (1558-1593), Palatul guvernatorului (1781), monumentele ecvestre ale lui Ranuccio și Alessandro Farnese, operă în bronz a sculptorului Francesco Mochi (1612-1625). Galeria Alberoni (pictură și tapiserie) și cea de artă modernă – Ricci-Oddi. Centru turistic. Veche colonie romană (218 î. Hr.) sub numele de Placentia, cucerită de bizantini (sec. 6), longobarzi (568) și franci (774). Comună liberă (1126), aderă la Liga lombardă (1167) și trece sub influența familiilor Scotti (1290-1313), Visconti (1336) și Sforza (1448). Ocupată de francezi (1499-1512), apoi de statul papal (1521). Între 1545 și 1860 (cu întreruperi) a constituit, împreună cu Parma, ducatul Parma-Piacenza. După 1860 a intrat în componența Italiei.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL