1. [DEX '09] PERCIUNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciun s. m.] – Din tc. perçem.
2. [MDA2] perciune sm [At: CIHAC, II, 251 / V: perciun, (reg) părciun, ~cion / Pl: ~ni / E: tc perçem] (Mpl) 1 Fiecare dintre cele două șuvițe de păr, lăsate lungi și răsucite, care încadrează obrazul, lângă urechi, de la tâmple în jos Si: (rar) percică (5). 2 (Rar) Favorit. 3 (Rar) Buclă de păr Si: cârlionț. 4 (Rar; îf perciun) Percică (4). 5 (Pan; reg; lpl) Așchii subțiri și răsucite care cad de la gealău Si: (reg) geluiri.
3. [DLRLC] PERCIUNE, perciuni, s. m. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (uneori lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lîngă urechi, mai jos de tîmple. Mă supărasem că-mi răsucise puțin perciunii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 194. De cînd ai lăsat să-ți crească perciuni și de cînd porți caftan? EMINESCU, N. 78. Perciunii mi se făcuse măciucă. ALECSANDRI, T. 22.
4. [Șăineanu, ed. VI] perciune m. (mai ales la pl.) bucle de păr, și în special ce poartă evreii bigoți d’alungul obrajilor. [Turc. PERČEM].
5. [DEX '09] PERCIUN s. m. v. perciune.
6. [MDA2] părciun[1] sm vz perciune
7. [MDA2] percion sm vz perciune
8. [MDA2] perciun sm vz perciune
9. [MDA2] periciun[1] sm vz perciune
10. [Scriban] percĭún m. (turc. [d. pers.] perčem; ngr. pertsés, alb. perčé, perčeme, bg. perčim. V. percică). Pl. Cĭufurĭ de păr pe care Jidaniĭ habotnicĭ le poartă la urechĭ lîngă tîmple.
11. [DOOM 3] perciune s. m., pl. perciuni
12. [DOOM 2] perciune s. m., pl. perciuni
13. [IVO-III] perciun, -ni.
14. [DER] perciune (perciuni), s. m. – 1. Favorit. – 2. Un fel de favoriți tipici pentru anumiți evrei. – Var. perciun. Mr. percea „cosiță”. Tc. (per.) perçem (Loebel 75; Miklosich, Et. Wb., 241a; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1629), cf. ngr. περτζές, alb. percé, bg. percem, sb., bg., cr., slov. percin. Der. din bg. (Conev 86) este improbabilă. – Der. percică, s. f. (smoc), cu schimb de suf.; perciunat (var. perciunos), adj. (cu perciune; evreu); (îm)perciuna, vb. (Mold., a îndoi un cui după ce a străpuns o scîndură pentru a-l fixa mai bine).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL