1. [DEX '09] PANDANTIV, pandantive, s. n. 1. Bijuterie care se poartă la gât, atârnată de un lănțișor sau de o panglică. 2. Element arhitectural în formă de triunghi sferic cu vârful în jos, situat în colțurile arcelor mari care sprijină o cupolă sau o turlă. – Din fr. pendentif.
2. [MDA2] pandantiv sn [At: ODOBESCU, S. I, 390 / V: (rar) ~if (Pl: și sm ~ifi), penden~ (Pl: și sm, ~ivi) / Pl: ~e / E: fr pendentif] 1 Bijuterie care se poartă la gât atârnată de un lănțișor sau de o panglicuță Vz breloc, medalion. 2 Element arhitectural în formă de triunghi curbat, cu vârful în jos, situat în colțurile arcurilor mari care sprijină o cupolă sau o turlă.
3. [DLRLC] PANDANTIV, pandantive, s. n. 1. Bijuterie care se poartă atîrnată de un lănțișor sau de o panglicuță la gît. 2. Fiecare dintre cele patru porțiuni ale unei cupole, prin care aceasta se sprijină în cele patru colțuri ale încăperii pe care o acoperă.
4. [DN] PANDANTIV s.n. 1. Bijuterie, piatră prețioasă în formă rotundă sau ovală, care se poartă atîrnată la gît. 2. Porțiune a unei bolți sferice aflată între arcele mari care susțin o cupolă. [Var. pendantiv s.n. / < fr. pendentif].
5. [MDN '00] PANDANTIV s. n. 1. bijuterie, piatră prețioasă rotundă sau ovală, care se poartă atârnată la gât. 2. porțiune triunghiulară a unei bolți sferice între arcele mari care susțin o cupolă sau o turlă. (< fr. pendentif)
6. [MDA2] pandantif sn vz pandantiv
7. [MDA2] pendantiv[1] sn vz pandantiv
8. [MDA2] pendentiv sn vz pandantiv
9. [DLRLC] PENDENTIV, pendentive, s. n. Parte de construcție, de formă triunghiulară, pe care se sprijină bolta, acolo unde aceasta nu poate fi așezată de-a dreptul pe baza edificiului. Pe dasupra... [stîlpilor] stă așezată, cu ajutorul unor triunghiuri boltite sau pendentive, cupola centrală. ODOBESCU, S. I 380.
10. [DLRM] PENDENTIV, pendentive, s. n. Parte de construcție de formă triunghiulară, pe care se sprijină o boltă acolo unde ea nu poate fi așezată de-a dreptul pe baza edificiului. – După fr. pendentif.
11. [DN] PENDANTIV s.n. v. pandantiv.
12. [DCR2] ceas-pandantiv s. n. 1965 Ceas care servește drept pandantiv. ◊ „Silvia a primit de la bunicii ei paterni un ceas-pandantiv.”; v. ceas-broșă (din ceas + pandantiv)
13. [DOOM 3] pandantiv s. n., pl. pandantive
14. [DOOM 2] pandantiv s. n., pl. pandantive
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL