Definiție și ce înseamnă Pelias

[Mitologic] Pelias, fiul lui Poseidon și al lui Tyro și frate geamăn cu Neleus (v. și Neleus), pe care-l gonește din Iolcus, uzurpîndu-i tronul. Mai tîrziu însă Pelias, devenit rege, trebuie să dea socoteală de actul săvîrșit în fața nepotului său, Iason, care revendică și el coroana. Cu gîndul ascuns să-l piardă, Pelias i-o făgăduiește, în schimbul Lînii de Aur pe care îl trimite s-o aducă din Colchis. Așa pornește Iason faimoasa expediție a argonauților (v. și Iason). Întors victorios, după ce a învins numeroasele piedici care i-au stat în cale, Iason, căsătorit între timp cu Medea, află că în timpul absenței sale Pelias i-a ucis tatăl și fratele. Prin intermediul Medeei el pune la cale o răzbunare cruntă. Medea le determină pe fiicele lui Pelias să-și taie tatăl în bucăți și să-l arunce într-un cazan cu apă clocotită, sub cuvînt că, prin vrăjile sale, ea ar fi capabilă sî-l reînvie, redîndu-i totodată tinerețea. Atunci cînd fiicele lui Pelias însă, supunîndu-se îndemnurilor ei prefăcute, își ucid tatăl, răzbunarea ei iese la iveală. Urmașul la tron al lui Pelias este fiul său, Acastus.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro