1. [MDA2] pazvante sm vz pazvant1
2. [DEX '09] PAZVANT, pazvanți, s. m. (Înv.) Pazvangiu. – Din n. pr. Pazvant[oglu].
3. [MDA2] pazvant1 sm [At: DIONISIE, C. 201 / V: ~e / Pl: ~nți, (rar) ~nzi / E: Pazvant(oglu)] (Înv) Pazvangiu (1).
4. [MDA2] pazvant2 [At: (a. 1594) HURMUZAKI, XI, 398 / V: (înv) ~at sn, (reg) ~ă sf / Pl: ~e, ~uri / E: tc pazvend] (Trm) 1-2 sf (Reg) Brățară (groasă). 3 sn (Înv; îf pazvat) Piedică.
5. [MDA2] pazvantă sf vz pazvant2
6. [MDA2] pazvat s vz pazvant2
7. [DLRLC] PAZVANT, pazvanți, s. m. (Învechit) Pazvantliu. Nu sîntem oare în primejdie ca vreo cîteva sute de pazvanți să ne facă iarăși a apuca drumul pribegiei? BĂLCESCU, O. I 39.
8. [Șăineanu, ed. VI] Pazvanți m. pl. Pazvangii: câteva sute de Pazvanți BĂLC.
9. [Scriban] pazvangíŭ și -antlîŭ m. (d. Pazvántoglu și -óglu [„fiŭ de pazvan”, fiind-că bunicul luĭ fusese păzitoru orașuluĭ Sofia], un German turcit care ajunsese pașă la Vidin și s’a răsculat contra sultanuluĭ devastînd amîndoŭă malurile Dunăriĭ de la 1797-1808. Numele luĭ, prescurtat în Pazvant și Pazvante, ajunsese sinonim cu „jăfuitor, hoțoman”. Azĭ, a fi din timpu luĭ Pazvante, înseamnă „a fi ridicul pin vechime”: o haĭnă din timpu luĭ Pazvante). Vechĭ. Soldat din oastea lui Pazvantoglu, cabadaiŭ. Fig. Jăfuitor, hoțoman. V. cîrjaliŭ, manaf, pașoptist.
10. [DOOM 3] Pazvante s. propriu m. (în: din/în/pe vremea lui ~/~ Chiorul)
11. [DOOM 2] *Pazvante s. propriu m.
12. [DOOM 3] pazvant (înv.) s. m., pl. pazvanți
13. [DOOM 2] pazvant (înv.) s. m., pl. pazvanți
14. [CECC] Pe vremea lui Pazvante – Pazvanții erau soldați din trupele lui Pasvan-Oglu (Osman Pașa), care s-a răsculat împotriva Porții și cu cetele de rebeli a pustiit ambele maluri ale Dunării (1797-1812). Vlahuță descrie jafurile și crimele comise de pazvanți în Oltenia. Iar Bălcescu se întreba: „Nu sîntem oare în primejdia ca vreo cîteva sute de pazvanți să ne facă a apuca iarăși drumul pribegiei?” Expresia „pe vremea lui Pazvante” înseamnă deci: din timpuri apuse, de tristă amintire. Cu sens atenuat și ironic: o epocă veche, demodată. IST.
15. [DAR] pazvant2, pazvante, s.n. (înv. și reg.) 1. brățară groasă. 2. piedică (pentru cai).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL