1. [MDA2] patentar sm, a [At: (a. 1833) DOC. EC. 530 / V: ~riu / Pl: ~i / E: patentă + -ar] (Înv) 1-2 (Persoană) care plătea patentă (10) Si: (îvr) patentaș (1-2). 3-4 (Persoană) cu patentă (11) Si: (îvr) patentaș (3-4).
2. [DLRLC] PATENTAR, patentari, adj. m. (Învechit) Care plătea patentă (2). Clasele plătitoare de dări erau clăcașii... neguțătorii patentări. I. IONESCU, D. 117. ♦ (Substantivat) Patentarii s-au sporit deodată de la 631, cîți erau în 1863, la 1742 în 1864. I. IONESCU, P. 141.
3. [DLRM] PATENTAR, patentari, adj. m. (Înv.; adesea substantivat) Care plătea patentă (2). – Din patentă + suf. -ar.
4. [Șăineanu, ed. VI] patentar m. cel înscris între cei cu patentă.
5. [Scriban] *patentár m. (d. patentă). Acela care plătește patentă.
6. [MDA2] patentariu sm, a vz patentar
7. [DAR] patentar, patentari, adj., s. (înv.) (persoană) care plătește patentă; (persoană) cu patentă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL