1. [DEX '09] PĂSTAIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë.
2. [MDA2] păstaie sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~are, (reg) ~ară, ~tăl, ~tău, ~tie, pâs~, pos~, postavie, postău, postâie, postovie / Pl: ~tăi / E: cf alb pistaë] (Bot) 1 (Udp „de”) Fruct dehiscent în formă de teacă, al plantelor din familia leguminoaselor, cu una sau mai multe semințe prinse de-a lungul liniei de sudură a carpelei Si: teacă. 2 (Spc) Fruct verde al unor specii de fasole Si: (îrg) păstaică (1). 3 (Spc; reg; șîc postaică-pentru-flori) Diferite specii de fasole (Phaseolus). 4 (Reg; șîc ~-de-sânziană, ~tăi-de-miere) Roșcovă. 5 (Reg) Ament de nuc, de alun etc. 6 (Reg; lpl) Ardei iuți (Capsicum annuum). 7 (Reg; îc) ~ia-lupului Iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum).
3. [DLRLC] PĂSTAIE, păstăi, s. f. Fructul caracteristic al unor legume ca fasolea, mazărea etc., semănînd la exterior cu o teacă și avînd în interior boabe. O păstaie de sulcină A făcut explozie. TOPÎRCEANU, B. 48. Fasolea grasă... este acel soi care are păstăile galbene, putîndu-se mînca multă vreme. PAMFILE, A. R. 184.
4. [Șăineanu, ed. VI] păstaie f. Mold. pojghiță: păstaie de fasole, de ardeiu. [Origină necunoscută].
5. [Scriban] păstáĭe (vest) f., pl. aĭ, și păstáre (est), pl. ărĭ (cp. cu alb. pištaĭă orĭ lat. *pĭstalia, fiind-că trebuĭe bătute saŭ îmblătite ca să se desfacă boabele, de unde și rut. pastáĭa. V. pisez, pistă). Teaca (silicula) în care-s închise semințele papilionaceelor (fasolea, salcîmu, roșcovu), cruciferelor (varza, rapița), ș. a. – Și postaĭe (Lex. Bud.).
6. [MDA2] păstară sf vz păstaie
7. [MDA2] păstare sf vz păstaie
8. [MDA2] păstăl sm vz păstaie
9. [MDA2] păstău sm vz păstaie
10. [MDA2] păstie sf vz păstaie
11. [MDA2] pâstaie sf vz păstaie
12. [MDA2] postaie sf vz păstaie
13. [MDA2] postavie sf vz păstaie
14. [MDA2] postău sm vz păstaie
15. [MDA2] posteia[1] sf vz păstaie
16. [MDA2] postiie[1] sf vz păstaie
17. [MDA2] postovie sf vz păstaie
18. [Scriban] postáĭe, V. păstaĭe.
19. [DOOM 3] păstaie s. f., art. păstaia, g.-d. art. păstăii; pl. păstăi, art. păstăile (desp. -tă-i-)
20. [DOOM 2] păstaie s. f., art. păstaia, g.-d. art. păstăii; pl. păstăi, art. păstăile (-tă-i-)
21. [MDO] păstaie
22. [IVO-III] păstaie, -tăi.
23. [DER] păstaie (păstăi), s. f. – Teacă, coajă. – Var. păstare, păstău, înv. postaie. Mr. păstal’e, pistal’e. Origine îndoielnică. Mr. pare să indice prezența unui etimon lat. terminat în -alia; s-a propus *pistalia, din pistare „a urlui” (Candrea-Dens., 1351; Pascu, I, 143; Graur, BL, V, 109); *quassitalia, din quassare „a rupe” (Pușcariu, Dacor., III, 679); *pyxitalia, din pyxis „capsulă” (Giuglea, Dacor, X, 60); sau din alb. pištaië (Candrea). Nici una din aceste explicații nu pare suficientă. – Der. păstăios, adj. (cu păstăi, cu coajă). Din rom. provine rut. pastaja.
24. [Argou] păstaie, păstăi s. f. (er.) vagin
25. [DRAM] păstaie, păstăi, s.f. – Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor. Păstăi, poreclă pentru locuitorii din satul Sârbi (com. Fărcașa). – Cuv. autohton (Russu 1981: 368, Brâncuși 1983), cf. alb. pistaë.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL