1. [DEX '09] PARATAXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere. – Din fr. parataxe.
2. [MDA2] parataxă sf [At: IORDAN, STIL. 251 / Pl: ~xe / E: fr parataxe] Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele componente ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură Si: juxtapunere.
3. [DLRLC] PARATAXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere.
4. [DN] PARATAXĂ s.f. Mod de exprimare a raporturilor de coordonare sau de subordonare în propoziție sau în frază prin simpla alăturare, fără ajutorul vreunui cuvînt de legătură; juxtapunere; coordonare sintactică. [< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para – lîngă, taxis – așezare].
5. [MDN '00] PARATAXĂ s. f. juxtapunere. (< fr. parataxe)
6. [DOOM 3] parataxă s. f., g.-d. art. parataxei; pl. parataxe
7. [DOOM 2] parataxă s. f., g.-d. art. parataxei; pl. parataxe
8. [DTL] PARATAXĂ s. f. (< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para „alături” + taxis „așezare”): v. juxtapunere.
9. [DFS] parataxă expresivă sau stilistică, orice juxtapunere asindetică, raport gramatical dintre două propoziții cu indicele de relație zero, în locul unui indice de coordonare sau subordonare care s-a omis (A): „Bate om în poartă, iese tata să-l întâmpine, îl aduce în casă.” (Z. Stancu) Sin. asindet.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL