1. [DEX '09] PARAPON s. n. (Înv. și fam.) Supărare; tristețe; necaz, ciudă. [Acc. și: parapon] – Din ngr. paráponon.
2. [MDA2] parapon sn [At: GÁLDI, M. PHAN. 220 / V: (îvr) ~no / Pl: (rar) ~uri, (îvr) ~oane / E: ngr παράπονον] (Fam) 1 Supărare. 2 Tristețe. 3 Jale. 4 Necaz.
3. [DEX '98] PARAPON s. n. (Înv., reg. și fam.) Supărare; tristețe; necaz, ciudă. [Acc. și: parapon] – Din ngr. paráponon.
4. [DLRLC] PARAPON s. n. (Astăzi rar) Supărare, necaz, ciudă. Parcă mi s-a luat cu mîna tot paraponul. Am mîncat, am dormit. PAS, Z. III 289. De vreme ce ai parapon asupră-i sînt gata să-l pedepsesc. ALECSANDRI, T. 1407.
5. [Șăineanu, ed. VI] paràpon n. 1. mâhnire, plânset: mă apucă un parapon mare și sfășietor POP.; 2. (ironic) nemulțumire de a fi fost trecut cu vederea la împărțirea slujbelor: are un parapon. [Gr. mod. PARÁPONOS, plânset, vaiet].
6. [Scriban] parápon n., pl. e (ngr. paráponon, geamăt, vaĭet, d. vgr. pónos, osteneală, luptă, și poiné, răsplată, lat. poena, pedeapsă. V. punibil). Fam. Iron. Mare nemulțămire și jăluire: paraponu cuĭva că perde locmalele. A avea un parapon pe cineva, a avea o mare supărare pe el.
7. [MDA2] parapono sn vz parapon
8. [DOOM 3] !parapon (înv., fam.) s. n.
9. [DOOM 2] !parapon/parapon (înv., fam.) s. n.
10. [DER] parapon (-oane), s. n. – Supărare, ceartă, motiv de discordie. – Mr. parapun. Ngr. παράπονον (Cihac, II, 683; Gáldi 220). – Der. paraponisi, vb. refl. (a se plînge, a se supăra), din ngr. παραπονῶ, aorist παραπόνησα (Graur, BL, IV, 107).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL