1. [DEX '09] PAPARUDĂ, paparude, s. f. 1. (În mitologia românească) Veche divinitate locală a ploii fertilizante. ♦ Fată sau femeie care, în vreme de secetă, își înfășoară corpul (gol) în verdeață, cântă și dansează pe ulițe și invocă ploaia, (La pl.) Jocul și ritualul paparudelor (1). 2. Fig. Femeie îmbrăcată ridicol sau fardată excesiv; p. gener. persoană caraghioasă. – Din bg. peperuda.
2. [MDA2] paparudă1 sf [At: POGOR, HENR. 231 / V: (reg) babarugă, ~aludă, ~alugă, ~ugă, păpălu~, păpălugă, păpăr~, păpărugă / Pl: ~de / E: bg пеперуда, пеперуга] 1 (Pop) Fată sau femeie care, în vreme de secetă, își înfășoară corpul gol în verdeață, cântă și dansează pe uliță și invocă ploaia, fiind stropită cu apă de țărani Si: (reg) mutoașcă, păpăruie2. 2-3 (Lpl) (Dans și) ritual al paparudelor (1). 4 Zi în care are loc jocul și ritualul paparudelor (1), de obicei, a treia joi după Paști. 5 (Mtp) Personaj mitologic închipuit ca o femeie îmbrăcată zdrențuros care, arătându-se în lume, aduce ploaia. 6-7 (Fam; dep) Epitet pentru o femeie (îmbrăcată ridicol sau) fardată exagerat. 8 (Pgn) Persoană caraghioasă. 9 (Reg) Persoană care, la nuntă, se îmbracă caraghios și înveselește nuntașii cu glume, măscări etc. Vz măscărici. 10 (Îrg) Momâie (1). 11 (Pex) Epitet dat unei persoane care produce frică Si: sperietoare. 12 (Mol; dep; îf păpălugă) Epitet pentru o persoană înaltă și foarte slabă. 13 (Orn; reg; îf păpălugă) Lipitoare (Caprimulgus europaeus).
3. [MDA2] paparudă2 sf vz paparugă1
4. [DEX '98] PAPARUDĂ, paparude, s. f. 1. (Pop.) Fată sau femeie care în vreme de secetă, își înfășoară corpul (gol) în verdeață, cântă și dansează pe ulițe și invocă ploaia. ♦ (La pl.) Jocul și ritualul paparudelor (1). ♦ (În superstiții) Personaj mitologic, închipuit ca o femeie îmbrăcată în zdrențe, care aduce ploaia. 2. Fig. Femeie îmbrăcată ridicol sau fardată excesiv; p. gener. persoană caraghioasă. – Din bg. peperuda.
5. [DLRLC] PAPARUDĂ, paparude, s. f. 1. Femeie care, în vreme de secetă, înfășurîndu-și corpul în frunze și flori, cîntă și dansează pe ulițele satului, singură sau împreună cu altele, făcînd invocații pentru ploaie. V. brezaie. Toată vara au jucat paparudele prin sat. N-a plouat. STANCU, D. 111. Da, frumoasă, dacă era vopsită ca o paparudă. CAMIL PETRESCU, U. N. 90. Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle. IOSIF, V. 57. ◊ (Ca refren în invocații, de obicei însoțit de forma trunchiată «rudă») Plesnesc din palme, strigă și ele într-un glas cu bătrînul «paparudele» și saltă în joc repezit de parcă ar fi apucate de iele. STANCU, D. 111. Paparudă, rudă, Vino de ne udă; Ca să-nceapă ploaie Să curgă șiroaie. TEODORESCU, P. P. 220. 2. Fig. Femeie îmbrăcată ridicol. – Variantă: păpălugă s. f.
6. [Șăineanu, ed. VI] paparudă f. numele țigăncii încununată cu bozi, cu panglici roșii și salbe de firfirici, care (a treia zi după Paști și peste vară când e secetă) merge jucând din casă în casă; cu acea ocaziune, ea recitează o invocațiune de ploaie, numită cântecul paparudelor. [Paparuda se numește în Moldova papaludă, în Banat păpărugă, în Bihor babarugă: sensul lor primitiv e «momâie» sau «gogoriță» (cum e în realitate paparuda, care în Bihor se și numește gogu), reprezentând termeni din graiul copiilor analogi sinonimelor provențale: papalaudo, paparaugno, babarauno, fantomă, gogoriță].
7. [Scriban] paparúdă f., pl. e (ngr. dial. peperúda, id.; alb. peperonă, id.; sîrb. pepeljuga, lobodă, persoană murdară; bg. peperuda, -uga, perperuga și preperuga, fluture. V. paparoană. Cp. cu vgr. Pompholýge, o zeiță marină). Munt. Țigancă îmbrăcată bizar care, cînd e secetă, umblă din casă în casă cîntînd, între altele, și „Paparudă, -rudă, vino de mă udă” și, după ce aruncĭ apă asupra eĭ, se duce la altă casă. Fig. Femeĭe înzorzonată și ridiculă, brezaĭe: cine-ĭ paparuda asta? (Păpălugă, pl. ĭ). Persoană deșirată (prea înaltă și slabă), prăjină, dîrjală. – În Mold. papaludă, -ugă și păpălugă, Țigancă care urează să vie ploaĭa.
8. [DEX '09] PAPARUGĂ, paparuge, s. f. (Entom.; reg.) Buburuză. – Et. nec.
9. [MDA2] papaludă1 sf vz paparudă1
10. [MDA2] papalugă2 sf vz paparugă1
11. [MDA2] papalugă1 sf vz paparudă1
12. [MDA2] paparugă2 sf vz paparudă1
13. [MDA2] paparugă1 sf [At: MARIAN, INS. 107 / V: ~alugă, ~udă, păparuză, păpăluză, păpărudă, păpăr~, păpărujă (Pl: ~ji), păpăruză, peperuge sfp, pipiliu~[1], pipirig sm, pipirigă, pipirujă / Pl: ~ge / E: cf păpăruie1, păpăruță2, buburuză] (Ent; reg; șîs păpăr~ lungăreață) Buburuză (Coccinella septempunctata).
14. [MDA2] păparuză sf vz paparugă1
15. [MDA2] păpăludă2 sf vz paparudă1
16. [MDA2] păpălugă2 sf vz paparudă1
17. [MDA2] păpăluză sf vz paparugă1
18. [MDA2] păpărudă1 sf vz paparudă1
19. [MDA2] păpărudă2 sf vz paparugă1
20. [MDA2] păpărugă1 sf vz paparudă1
21. [MDA2] păpărugă2 sf vz paparugă1
22. [MDA2] păpărujă sf vz paparugă1
23. [MDA2] păpăruză sf vz paparugă1
24. [MDA2] peperuge sf vz paparugă1
25. [MDA2] pipiliugă sf vz paparugă1
26. [MDA2] pipirig3 sm vz paparugă1
27. [MDA2] pipirigă4 sf vz paparugă1
28. [MDA2] pipirujă sf vz paparugă1
29. [DLRLC] PAPARUGĂ, paparuge, s. f. Buburuză.
30. [DLRLC] PĂPĂLUGĂ s. f. v. paparudă.
31. [Șăineanu, ed. VI] babaruga f. numele bihorean al paparudei. [Banat paparuga (v. paparuda)].
32. [Scriban] papalúgă, V. paparudă.
33. [Scriban] păpălúdă și -úgă, V. paparudă.
34. [DOOM 3] paparudă (femeie) s. f., g.-d. art. paparudei; pl. paparude
35. [DOOM 2] paparudă (persoană) s. f., g.-d. art. paparudei; pl. paparude
36. [DOOM 3] paparugă (insectă) s. f., g.-d. art. paparugei; pl. paparuge
37. [DOOM 2] paparugă (insectă) s. f., g.-d. art. paparugei; pl. paparuge
38. [DER] paparudă (paparude), s. f. – 1. Fată, mai ales țigancă, care bate drumurile în timpul secetei, îmbrăcată ciudat și cîntînd invocații pentru a aduce ploaia. – 2. Femeie împopoțonată, ridicolă sau trivială. – Var. papaludă, papalugă, păpălugă, păpăruză. Creație expresivă, cf. cuvintele der. din papă, cu care coincide perfect, unele cuvinte în ce privește semantismul, altele din punct de vedere fonetic. Coincide și cu numeroase cuvinte străine, cum se întîmplă adesea în cazul formațiilor spontane, cf. ngr. dialectal πεπεροῦδα (Scriban), care ar putea proveni din rom., ngr. παπαρροῦνα (Murnu, Lehnw., 33), περπεροῦνα, bg., sb. peperuda, peperuga „fluture”, calabr. papparutu, abruz. paparotta, prov. papalaudo „sperietoare”, cat. babarota „sperietoare de păsări”, iud. sp. bambaruto „sperietoare de copii, baubau”. Ideea fundamentală pare să fie cea de „sperietoare” sau de „persoană fără formă determinată”, ca în sp. mamarracho sau în matahală. Cum această idee se explică suficient prin posibilitățile expresive ale rom., pare inutil să căutăm etimoane străine. Cele propuse pînă acum nu sînt convingătoare: din lat. papula, cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 479); din lat. *pupulanda (Pascu, Etimologii, 30) sau papaver (Pascu, Lat. elem., 262); dintr-un cuvînt necunoscut cu sensul de „fluture”, ca în bg. (Bogrea, Dacor., V, 837-9); din sb. prporusa, care ar reprezenta ngr. περπυροῦνα (Tiktin); din πομφολύγη, numele unei zeități marine (Diculescu, Elementele, 208); dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 340).
39. [DTM] paparudă, ritual de secetă practicat de copii (unul din ei fiind îmbrăcat în verdeață și purtat prin sat), care cântă o invocație pentru ploaie, continuată cu urări de belșug în animale și grâne. Melodiile, diferențiate regional, sunt de factură arhaică, reduse ca material sonor și formă arhitectonică. De obicei strofa muzicală este amplificată cu un refren* specific (paparudeleo, paparudito etc.), iar ritmul este vioi, regulat, ca de joc*. Unele melodii se apropie de melodica și ritmul colindelor*. În ultimul sec. jocul p. este practicat de țigani, la sate și la orașe. Sin.: păpălugă, păpăruță, mămăruță, dodolă, dodoloaie.
40. [D.Religios] paparudă, paparude s. f. 1. Fată sau femeie care, în vreme de secetă, se înfășoară în verdeață, cântă și dansează pe ulițe și invocă ploaia, fiind stropită cu apă de către țărani. ♦ (La pl.) Jocul și ritualul paparudelor. ♦ Persoană care, la nuntă, se îmbracă caraghios și înveselește nuntașii cu glume etc. ♦ (Înv. și reg.) Momâie. 2. Personaj mitologic închipuit ca o femeie zdrențăroasă, care cheamă ploaia. [Var.: paparugă, papaludă, papalugă, păpăludă, păpălugă, păpărudă, păpărugă, babarugă s. f.] – Din bg. peperuda, peperuga.
41. [DE] PAPARÚDĂ (< bg.) s. f. 1. (În mitologia românească) Veche divinitate locală a ploii fertilizante. S-a conservat în folclor ca ritual magic aparținând cultelor agrare în forma Jocului paparudelor, un dans rudimentar executat de tinere fete (adesea țigănci), purtând doar fuste de verdeață pe care femeile le stropesc cu apă; nuditatea simbolizează puritatea naturii însuflețite, menită să trezească virilitatea cerului și să provoace ploaia (sperma cerească). Ritualul are o dată tradițională fixă, marți, în a trei săptămână postpascală, dar poate fi reluat ori de câte este secetă prelungită, în iunie și iulie; este răspândit în Câmpia Dunării și în Banat. ♦ Femeie sau fată ce execută acest dans, cu corpul înfășurat în verdeață, pe care țăranii o stropesc cu apă. 2. Fig. Femeie îmbrăcată ridicol sau fardată excesiv; p. gener. persoană caraghioasă.
42. [Argou] paparudă, paparude s. f. femeie îmbrăcată ridicol și / sau fardată excesiv
43. [DRAM 2015] păpăruză, păpăruze, s.f. – (reg.; zool.) Buburuză (Coccinella septempunctata): „Când copiii află o buburuză, care la noi se cheamă păpăruză, se ia în palmă și se sucește astfel palma până ce se urcă pe degetul arătător, în timp ce i se descântă să zboare: Păpăruză, ruză / Încătrău-i zbura / Acolo m-oi însura/mărita” (Calendar, 1980: 60-61). ♦ (onom.) Păpăruză, nume de familie în Maramureș. – Cf. paparugă, buburuză (MDA).
44. [DRAM] păpăruză, -e, s.f. – Buburuză (Coccinella septempunctata): „Când copiii află o buburuză, care la noi se cheamă păpăruză, se ia în palmă și se sucește astfel palma până ce se urcă pe degetul arătător, în timp ce i se descântă să zboare: Păpăruză, ruză / Încătrău-i zbura / Acolo m-oi însura/mărita” (Calendar 1980: 60-61). – Cf. paparugă, buburuză.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL