1. [Șăineanu, ed. VI] Pann (Anton) m. scriitor popular, părintele folklorului român: Povestea Vorbei (1796-1851).
2. [D.Religios] Pann (Pantaleon-Petroveanu) (1796-1854), compozitor, scriitor, folclorist și editor, n. la Sliven (Bulgaria), prof. de muzică bisericească psaltică la școlile de cântăreți și la seminariile din București și R.-Vâlcea, protopsalt la bis. Kretzulescu din București și alte bis. și m-ri din țară. A compus muzică corală și psaltică (Irmologhiu sau Catavasier, 1846; Heruvico-Chinonicar, 2 vol., 1847; Privigher, 1858; Noul Doxastar, 3 vol., 1853), a cules și publicat cântece populare și literatură populară, precum și lucrări didactice (Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau gramatica melodică, 1845, etc.). Este autorul melodiei La sânul maicei mele, preluată de revoluționarii de la 1848 și adaptată poeziei lui Andrei Mureșianu (1816-1863), Un răsunet, devenită Deșteaptă-te, române!, astăzi imnul național al României după revoluția anticomunistă din decembrie 1989.
3. [DE] PANN, Anton (pe numele adevărat Pantoleon-Petroveanu Antonie) (c. 1796-1854, n. Sliven, Bulgaria), scriitor, folclorist și compozitor român. Cântăreț de biserică, paracliser, defteriu, profesor de psaltichie la Școala de cântăreți bisericești și la Seminarul Central din București. Povestiri și snoave în versuri, prelucrând în mod original motive folclorice românești, orientale și balcanice („Hristoitia au Școala moralului”, „Noul Erotocrit”, „Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea”, „Fabule și istorioare”, „O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu”). Literatură paremiologică („Culegere de proverburi sau Povestea vorbii”). Cultivând un lexic pitoresc, în care a îmbinat, într-o sinteză inedită și bogată în sugestii, neologisme, arhaisme sau termeni argotici urbani, P. a contribuit prin opera sa la dezvoltarea limbii literare românești. A cules, notat și publicat cântece populare, melodii lăutărești, editând cântecele fără acompaniament. Interesat, în primul rând, de folclorul orășenesc, cântece caracterizate prin bogăția ornamentală, varietatea ritmurilor și a modurilor populare. Lucrări ce reprezintă o oglindă a muzicii orășenești a epocii („Versuri musicești”, „Poezii deosebite sau Cântece de lume”, „Spitalul amorului sau Căutătorul dorului...”) cuprinzând melodii în notație psaltică, pe texte în limba română. Creație originală (muzică corală, psaltică etc.). Intensă activitate de editor; a pus bazele unei tipografii de muzică psaltică și a tipărit repertoriul tradițional de strană. Lucrări didactice („Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau gramatică metodică”, „Mica gramatică musicală teoretică și practică”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL